Hărţi mentale

Epuizat din stoc
SKU
C905308
35.64 LEI
Pe scurt
Cartea de faţă aduce în discuţie un sistem revoluţionar de planificare şi organizare care a schimbat deja vieţile a milioane de oameni din întreaga lume.

Conceptul de hartă mentală, sau „briceag elveţian al creierului“, cum a mai fost denumit, reprezintă o transformare radicală a vechilor metode de luare a notiţelor, menită să simplifice şi să dezvolte atât abilităţile organizatorice, cât şi pe cele creative. Amploarea luată de acest fenomen se traduce în peste 250 de milioane de oameni care folosesc tehnicile euristicii mentale în sitemul educaţional şi în mediul de afaceri.


Pe lângă explicarea tuturor regulilor de realizare a unei hărţi mentale, perfect aplicabile oricărui domeniu în care doriţi să vă dezvoltaţi, oricărei decizii pe care doriţi să o luaţi sau oricărei probleme cu care vă confruntaţi, cartea cuprinde şi reproducerile exacte ale unor hărţi mentale realizate atât de oameni obişnuiţi, cât şi de genii şi personalităţi marcante, toate acestea ilustrând incredibila putere transformatoare şi creativă a acestor tehnici.


„Hărţile mentale ale lui Tony Buzan vor face pentru creier ceea ce Scurtă istorie a timpului a lui Stephen Hawking a făcut pentru univers!“ Raymon Keane, The Times


„Am folosit tehnicile lui Tony Buzan în ultimii zece ani; mă ajută extraordinar de mult în scrierea cărţilor şi în procesul creativ.“ Deepak Chopra

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
Colecție Biblioterapia
Ediția cărții I
ISBN 978-606-588-048-1
Traducător Alexandra-Andreea Cork
Număr de pagini 400
Formatul cărţii 13.2x020
Tip copertă broșată
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsHărţi mentale
Rating-ul tău