Ilustrații de Bajkó Attila Când temuta viespe mandarină, o lighioană cât o vrabie, dă iama în câmpia parfumată unde trăiesc albinele europene, Mitsu, cea mai mică dintre ele, pornește în aventura vieţii sale. Cu zapis și învoire de la regina stupului, albina cea neînfricată pleacă în zbor peste mări și ţări, spre Orientul Îndepărtat, ca să înveţe de la albinele nipone tactici de apărare împotriva temutei viespi. În Ţara Soarelui Răsare, în stupii din grădina Yoko-Hara, Mitsu descoperă cât de…
LEO LIONNI (1910–1999) s-a născut în Olanda; în copilărie a colindat muzeele din Amsterdam, desenând după picturile maeştrilor. În 1931 s-a mutat la Milano. A fost un exponent al futurismului şi al avangardei în pictură, sculptură, desen şi arta fotografică. În paralel, a obţinut un doctorat în economie la Universitatea din Genova. În 1939, a ajuns în Statele Unite, la Philadelphia, făcând carieră în grafica de publicitate. A fost membru al Advertising Art Hall of Fame. Din 1948, vreme de 12…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească! Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie groasă, texturată. Micii artiști…

O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească! Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie groasă, texturată. Micii…
LEO LIONNI (1910–1999) s-a născut în Olanda; în copilărie a colindat muzeele din Amsterdam, desenând după picturile maeştrilor. În 1931 s-a mutat la Milano. A fost un exponent al futurismului şi al avangardei în pictură, sculptură, desen şi arta fotografică. În paralel, a obţinut un doctorat în economie la Universitatea din Genova. În 1939, a ajuns în Statele Unite, la Philadelphia, făcând carieră în grafica de publicitate. A fost membru al Advertising Art Hall of Fame. Din 1948, vreme de 12…
Rezolvă • Lipește • Numără • Scrie Faceţi cunoştinţă cu Dada şi Nunu, doi pisoi simpatici şi cu personalităţi pe cât de puternice, pe atât de diferite: în vreme de Dada e înţelegător, Nunu e cam îndărătnic. Mami însă îi iubeşte la fel de mult şi încearcă să le dea amândurora lecţii de folos în viaţă. De data asta, Dada şi Nunu trebuie să se spele pe dinţi. Dada le va arăta celor mici ce bine şi ce amuzant este să te speli corect pe dinţi în f iecare zi, în schimb, Nunu le va povesti…
Rezolvă • Lipește • Numără • Scrie Faceţi cunoştinţă cu Dada şi Nunu, doi pisoi simpatici şi cu personalităţi pe cât de puternice, pe atât de diferite: în vreme de Dada e înţelegător, Nunu e cam îndărătnic. Mami însă îi iubeşte la fel de mult şi încearcă să le dea amândurora lecţii de folos în viaţă. De data aceasta, Dada şi Nunu învaţă cum să stea frumos la masă după ce s-au spălat pe mâini şi ce e bine şi ce nu să mănânce. Pentru că, se ştie, dacă nu te speli cu mare atenţie pe…
Spor la învățat acasă și la grădiniță! Ce veți găsi în pachetul pentru Nivelul A • 6 cărți de activități: 1. Primul creion; 2. Primele culori; 3 Primele cercuri; 4. Primele linii; 5. Primele puncte; 6. Primele desene • 4 cărți de exerciții împărțite tematic: 1. Animale de lângă casă; 2. Animale sălbatice; 3. Fructe și legume; 4. În curte și în alte locuri • o fișă informativă din…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească! Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie…

Ilustrații de Andreea Daniela Olaru Ioana Scoruș, psihanalist cu experiență îndelungată, s-a hotărât să aștearnă pe hârtie cinci povești terapeutice, numai bune să îi învețe pe copii câte ceva despre emoții și despre suflet. Așa s-a născut Aventuri în Țara lui Strolyx, o carte frumoasă și amuzantă, de citit (și de desenat) împreună cu părinții. Ați auzit vreodată de strolycși? Nu? Ei bine, sunt niște creaturi tare misterioase. Au o…
EBOOK > PDF Ilustrații de Ola KrzanowskaTraducere de Luiza Săvescu E timpul să mergi la grădiniță e o colecție de povești care-i ajută pe cei mici să treacă fără emoții pragul grădiniței și să învețe să se distreze alături de colegi. Cartea le oferă totodată copiilor care tocmai descoperă lumea cea mare răspunsuri la întrebările importante care îi frământă: - Merită să mergi la grădință- Trebuie să ne temem de monștri?- Cum să devii un Om Foarte…
Ilustrații de Ola Krzanowska E timpul să mergi la grădiniță e o colecție de povești care-i ajută pe cei mici să treacă fără emoții pragul grădiniței și să învețe să se distreze alături de colegi. Cartea le oferă totodată copiilor care tocmai descoperă lumea cea mare răspunsuri la întrebările importante care îi frământă: - Merită să mergi la grădință - Trebuie să ne temem de monștri? - Cum să devii un Om Foarte Curajos? - Merită să te încăpățânezi? - Putem să-i spunem mamei…
Nu-i ușor să fii o râmă mică într-o lume așa de mare! Trebuie să te ferești de pantofii oamenilor, de ciocul păsărilor, ba chiar și de picăturile de ploaie. Dar e distractiv și fiecare zi e o aventură! Faceți cunoștință cu Oliver – Oli pentru prieteni –, o râmă nostimă cu ochelari roșii, mare amatoare de călătorii și de visat cu ochii deschiși. Pentru că își dorește din toate puterile să vadă ce se află dincolo de Dealul Plopilor, unde trăiește de…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească! Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie…
O carte de activități superamuzantă, pe care copiii o pot colora fără se se murdărească! Când cei mici vor deschide această carte de colorat, vor vedea niște ilustrații foarte nostime, alcătuite din punctulețe gri. Îndemnați-i să ia puțină apă și s-o întindă pe pagini cu o pensulă sau cu degețelele, și vor vedea apărând deodată cele mai frumoase culori! Anume pentru a le oferi copiilor o experiență vizuală și tactilă deosebită, paginile cărții sunt din hârtie…
Ilustrații drăgălașe cu puiuți de animale, texte nostime cu rimă și 80 de abțibliduri cu margini rotunjite ca să se lipească ușor.Cei mici se distrează în familie• învață să recumoască diferite animale• își cultivă dragostea pentru natură• își dezvoltă coordonarea ochi-mână

Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou