Iepurele de catifea

Despre cum jucăriile au devenit adevărate
Iepurele de catifea vrea din tot sufletul să fie iubit. Este grăsun și rotunjor, cum se cade să fie un iepure, are blana pătată cu alb și cafeniu, mustăți de-adevăratelea din ață și urechi căptușite cu satin rozaliu.

O vreme zace în camera copiilor, alături de alte jucării uitate, și speră din toată inima lui de rumeguș ca într-o zi să aibă parte de dragostea copilului căruia i-a fost dăruit. Pentru că dragostea, află el, te poate face adevărat.

„Adevărat nu-nseamnă felul cum eşti făcut… E un lucru care ţi se-ntâmplă. Când un copil ţine la tine vreme-ndelungată, nu doar ca să se joace cu tine, ci fiindcă te iubeşte cu adevărat, atunci devii şi tu Adevărat… Nu se-ntâmplă dintr-odată… Devii treptat. Şi durează mult… În general, când ajungi Adevărat… eşti ponosit. Dar lucrurile astea n-au nicio importanţă, fiindcă odată ce eşti Adevărat, nu mai poţi să fii urât decât pentru cei care nu-nţeleg.”