În rest, viața e frumoasă

Noua carte a Dianei Iepure e ca un diascop. Pe ecranul afectiv al memoriei sunt proiectate imagini — când mai opace, când mai luminoase — ce reconstituie spații, ambianțe, experiențe care definesc starea de fericire deplină. Este, totodată, o poezie a olfacțiilor („mirosurile sunt pentru mine alfa și omega, beta și gama, pi pe doi și radical din paișpe”), a bucătăriilor de vară (mai puțin șăgalnică decât la Emil Brumaru, dar cu o intensitate emotivă la fel de mare), a drumului dinspre casă („pe jumătate eliberare/ pe jumătate durere”), a ruperii și înstrăinării (de Patria borcanelor, dar și de „orașul acesta/ încins, necăjit, nespălat”). Diana Iepure știe să dozeze sentimentalul și ironia potolitoare, gravul și ludicul, lirismul și anecdoticul, toate acestea îmbinându-se — precum se împletesc, printr-o ingenioasă manevră grafică, poemele trăirilor cu cele ale ritualurilor — pentru a strânge la un loc voci, bucurii și temeri, ipostaze și vârste ale unui personaj intrat în sinuosul joc de-a prinde clipa.

Lucia Țurcanu

La zece ani de la a doua ei carte, ce impunea un biografism atenuat și autoironic, mai curând stenic și nu în puține rânduri șarmant, îndepărtându-se de variantele hardcore-confesive ale multora dintre cei și cele de după 2000, Diana Iepure publică În rest, viața e frumoasă, volum care îi consolidează discursul și temele printre autorii generației de mijloc de azi. Dacă ar fi doar suflul și sufletul basa ce se dezvăluie în prima jumătate a cărții, Patria borcanelor, și tot ar fi de ajuns — însă partea secundă completează profilul unei poete care nu se încurcă nici cu autoiluzionări, nici cu ingenuități călduțe sau contrafăcute, și care a asimilat din poezia mai veche și mai nouă (de la Nora Iuga până la cei mai tineri poeți ai acestor ani) tot ce i se potrivea formulei sale interioare, acum și cu unele nuanțe noi, ce scot la iveală o conștiință socială percutantă și credibilă: „acestei lumi de oropsiți/ îi lipsește solidaritatea/ solidaritatea angajaților/ atunci când unul lucrează pentru trei concediați/ solidaritatea țărilor mici în fața marilor imperii/ solidaritatea oamenilor iubiți/ mereu asediați de cei neiubiți/ gata oricând să le înșface jumătatea”.

Claudiu Komartin