Încă de pe atunci vulpea era vânătorul

„Premiul Nobel pentru literatură îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul său concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi.“ (Motivaţia juriului Nobel 2009)

Gardul fabricii şi casele sunt înconjurate de zidurile oraşului, iar dincolo de acesta sunt lanurile unduitoare de grâu, nesfârşite, mărginite de Dunărea ce nu poate fi traversată decât sub tirul grănicerilor. Dacă lumea este doar o inimaginabilă şi apăsătoare înşiruire de închisori concentrice, în care-ţi ispăşeşti condamnarea pe viaţă, mai eşti, de fapt, în viaţă? Sau te amăgeşti mimând umanitatea într-un cotidian pe care nici frumuseţea inocentă a naturii nu-l poate lumina, când relaţiile dintre oameni sunt denaturate de suspiciune, când victimele nu pot să scape decât dacă devin, la rândul lor, vânători de oameni?Răspunsurile pe care şi le dau la aceste întrebări obsedante, niciodată formulate explicit, îi împart pe actorii acestei lumi în două tabere. Însă şi unii, şi alţii trebuie să poarte măşti.

„O blană de vulpe în apartamentul profesoarei Adina devine un simbol al ameninţărilor unei Securităţi omniprezente pe când regimul începe deja să se clatine. În imagini expresive şi de o frumuseţe înfricoşătoare, Herta Müller reconstituie panorama crudă şi înspăimântătoare a dictaturii şi a unei societăţi distruse până la rădăcină. Decăderea oamenilor, ba chiar a unei întregi ţări, este redată aici până în cele mai mici detalii – în toată această suferinţă pare că natura însăşi trece de partea terorii. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul este probabil cartea cea mai românească a acestei mari autoare de limbă germană.“ (Ernest WICHNER)

HERTA MÜLLER s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 ºi în RFG. Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Publică romane: Omul este un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, 1986; Humanitas Fiction, 2011), Călătorie într-un picior (Reisende auf einem Bein, 1989; Humanitas Fiction, 2010), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992; Humanitas Fiction, 2009), Herztier (Animalul inimii, 1994; Humanitas Fiction, 2016), Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, 1997; Humanitas Fiction, 2014), Leagănul respiraţiei (Atemschaukel, 2009; Humanitas Fiction, 2010, 2024); volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame şi mătase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclină şi ucide, 2003) şi Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, 2011; Humanitas Fiction, 2011), volumul de interviuri Patria mea era un sâmbure de măr (Mein Vaterland war ein Apfelkern, 2014; Humanitas Fiction 2016),  volume de povestiri, precum şi volume de poeme-colaj. Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile Hertei Müller au fost traduse în aproape 60 de limbi.