Individul Religios. Prelegeri de Filosofia Religiei

Inainte de a fi ziarist, legionar, om politic, Nae Ionescu a fost profesor… Iar, gratie vocatiei de profesor, a devenit mentorul unor studenti, chiar al unei generatii. Citind acest volum veti intelege cum, aflat la catedra, un intelectual ii poate hipnotiza pe contemporani discutand statutul individului religios. 

Din pricina identitatii multiple, de profesor, mentor, ideolog, posteritatea lui Nae Ionescu oscileaza intre extreme:

"Generatia <Criterion>, fudula noastra tanara generatie de acum cincisprezece si zece ani, s-a descompus si a pierit. Niciunul dintre noi nu avem inca patruzeci de ani – si suntem sfarsiti. Altii, atatia, morti. Noi am fost niste bezmetici, niste nenorociti. In ce ma priveste, nu-mi pot reprosa ca am fost fascist. […] Cioran e aici, exilat. Admite ca a gresit in tinerete. Mi-e greu sa-l iert. A venit sau vine zilele astea Mircea Eliade: pentru el, totul e pierdut, de vreme ce <a invins comunismul>. Asta e un mare vinovat. Dar si Eliade, si Cioran, si imbecilul de Noica, si grasul Vulcanescu si atatia altii (Haig Acterian, Mihail Polihroniade) sunt victimele odiosului defunct Nae Ionescu. Daca nu era Nae Ionescu… am fi avut, astazi, o generatie de conducatori valoroasa, intre 35 si 40 de ani. Din cauza lui toti au devenit fascisti." (Eugen Ionescu, 1945)

"Nae Ionescu ne-a invatat sa gandim. Geniul lui era, in primul rand, de structura socratica; ne ajuta sa cautam si sa scoatem singuri la iveala adevarul. Nu ni-l da de-a gata, nu ni-l impunea. Ne obliga sa judecam, noi, cu mijloacele noastre, sa tragem singuri concluzia propriilor noastre eforturi. Ne invata cum sa citim un text filosofic si ne indemna sa mergem intotdeauna la izvoare: ne interzicea cartile despre un filosof sau un sistem de filosofie. Nae Ionescu a fost cel dintai profesor care, intr-o vreme cand pozitivismul si agnosticismul domneau inca in universitatile romanesti, a aratat validitatea metafizicii si a vorbit cu intelegere despre mistica si despre experienta religioasa." (Mircea Eliade si G. Racoveanu, 1951)