Instrumente mortale. Oraşul de sticlă (vol. III)

Epuizat din stoc
SKU
a102541
52.40 LEI
Pe scurt

Ameninţaţi de haosul unui război, vânătorii de umbre trebuie să se hotărască dacă vor lupta alături de vampiri, vârcolaci şi celelalte creaturi din Lumea de Jos, sau împotriva lor? Între timp, Jace şi Clary au şi ei de luat o decizie dificilă: să dea sau nu curs iubirii care-i leagă, deşi ştiu prea bine că este o iubire interzisă?

Pentru a-i salva viaţa mamei sale, Clary trebuie să plece în Oraşul de Sticlă, locul de origine al vânătorilor de umbre – chiar dacă asta înseamnă să încalce Legea şi să rişte moartea. Mai grav este că Jace se opune acestui plan, iar Simon este aruncat în închisoare de către vânătorii de umbre, care îşi au bănuielile lor cu privire la acest vampir imun la lumina soarelui.


Din fericire, Clary îşi găseşte un aliat — în persoana misteriosului Sebastian, care nutreşte o stranie atracţie faţă de ea. Valentine îşi adună în acest timp o armată de demoni, dar vor reuşi oare locuitorii din Lumea de Jos şi vânătorii de umbre să uite de vrajba dintre ei şi să-şi unească forţele pentru a o înfrânge? Va putea Clary să-şi folosească puterile pentru a-i ajuta să se salveze – indiferent de preţul pe care va trebui să-l plătească?

Mai multe informații
EdituraLeda
ISBN 9786069368589
Traducător Cristina Jinga
Număr de pagini 480
Formatul cărţii 15x23
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsInstrumente mortale. Oraşul de sticlă (vol. III)
Rating-ul tău