Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții

în stoc
SKU
a256607
25.00 LEI
Pe scurt
Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Acoperind tematici intense și profund intime, precum speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, eseurile cuprinse în acest volum vorbesc fiecăruia și fiecăreia dintre noi în cuvintele după care tânjeam, în încercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodată spre umanul și divinul din noi. „Inteligența inimii” este acel nod fundamental în care sinele se întâlnește cu celălalt și cu cerescul, în care înțelegerea și iubirea se contopesc, în care existența și transcendența capătă sens și nemărginire. „Dacă cerul vieții este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atât de viu și de frumos Bogdan Tătaru-Cazaban.
Mai multe informații
EdituraSpandugino
Colecție Interior intimo mio
Ediția cărții a II-a adăugită
ISBN 9786306543144
Număr de pagini 120
Formatul cărţii 14 x 20,5 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2023
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsInteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții
Rating-ul tău

Într-o lume obișnuită cu mediocritatea și complezentă cu lipsurile și slăbiciunile proprii, o pledoarie pentru posibilitatea virtuților, ancorată în experiența religioasă, este nu numai bine-venită, ci și necesară pentru promisiunea statornică a demnității și a nobleței umane. Acoperind tematici intense și profund intime, precum speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia, politețea, eseurile cuprinse în acest volum vorbesc fiecăruia și fiecăreia dintre noi în cuvintele după care tânjeam, în încercarea de a articula nevoia de apropiere, suflu interior, deschidere totodată spre umanul și divinul din noi. „Inteligența inimii” este acel nod fundamental în care sinele se întâlnește cu celălalt și cu cerescul, în care înțelegerea și iubirea se contopesc, în care existența și transcendența capătă sens și nemărginire. „Dacă cerul vieții este inima, Dumnezeu este cerul inimii”, scrie atât de viu și de frumos Bogdan Tătaru-Cazaban.

„Pentru cei vechi, inima cuprindea totul: emoțiile, desigur, dar și curajul, și, mai ales, gândirea și imaginația. A parcurge gama de sensuri ale cuvântului kardia sau phrèn la poeții și tragicii greci sau ale ebraicului lêb/lêbâb la profeți este un antidot pentru reflexele moderne de a separa rațiunea de sentimente și de a le vedea funcționând autonom și, de cele mai multe ori, conflictual. Sensul global al inimii în antropologia spirituală nu ține de carențe analitice sau terminologice, ci de convingerea că viața are, cu toate tensiunile ei, o unitate de profunzime, o formă de inteligibilitate și de transparență. Inima este, în acest sens, locul sau modul de a fi în care experiența devine cunoaștere, suferința și durerea hrănesc înțelepciunea, pasiunile și conflictele se pot preschimba în stăpânire de sine și pace”. Bogdan Tătaru-Cazaban

„Elogiată, însă puțin practicată, virtutea este o temă prea solemnă pentru a intra în preocupările curente. Pentru unii ține de o etică maximalistă, ipostaziată eroic, implauzibilă în viața de zi cu zi. Pentru alții – un element de retorică motivațională în momente de cumpănă. Pentru cei care cred în realitatea ei, virtutea rămâne orizontul inspirator al unei condiții greu de atins. În păienjenișul relațiilor și în multipla stratificare interioară, pare să nu fie loc pentru construirea unei vieți virtuoase, singura care pentru antici dădea măsura umanului”. Bogdan Tătaru-Cazaban

Bogdan Tătaru-Cazaban a studiat filosofie și teologie la Universitatea din București și a urmat stagii de cercetare la Colegiul Noua Europă (București) și la EHESS/Maison des Sciences de l’Homme (Paris). Este doctor în filosofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, co-fondator al revistei Chora. Revue d’études anciennes et médiévales și membru al mai multor asociații și societăți academice. Printre volumele publicate se află: Dumitru Stăniloae sau paradoxul teologiei, în colaborare cu Teodor Baconschi (Anastasia, 2003); Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie și structuri (Polirom, 2005); O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Pleșu, în colaborare cu Mihail Neamțu (Humanitas, 2009); Sfântul Martir Iustin Filozoful. O introducere (Deisis/Stavropoleos, 2010); Comuniune și contemplație. Despre creștinismul patristic și bizantin (Zetabooks, 2011); Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017); André Scrima: expérience spirituelle et langage théologique, împreună cu Daniela Dumbravă (Roma, 2019). A tradus din Augustin (2004, 2010), Boethius (2003), Cusanus (2008), Hugo din Saint-Victor (2005), Lévinas (2006), R. Klibansky, E. Panofsky și F. Saxl (2002), G. Ravasi (2019). A îngrijit volumele: A. Scrima, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii. „Jurnal” de Conciliu și Sf. Ioan Damaschin, Despre cele două voințe ale lui Hristos (Anastasia, 2004). Între 2010 și 2016 a fost ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. A primit Ordinul „Pius al IX–lea” în grad de Mare Cruce, Ordinul „Pro Merito Melitensi” în grad de Mare Cruce (Ordinul Suveran de Malta), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, Ordinul Coroanei Belgiei în grad de Comandor.