Între uitare şi memorie

„Am ajuns la capătul călătoriei mele, o călătorie lungă şi grea. Cu meandre şi ocolişuri. O călătorie frumoasă, aşa cum e viaţa... Şi fără întoarcere. Numai dus.
Sunt recunoscătoare tuturor celor care mi-au fost alături. La bine şi la rău, cum se zice. Pe mulţi nu-i va mai putea ajunge recunoştinţa mea: şi-au încheiat ei călătoria; dar poate, către sfârşit, şi-or fi adus aminte de mine, cu drag sau numai cu indiferenţă, în nici un caz, sper, cu neplăcere.
Povestea mea are, fatal, lacune. Memoria afectivă ne joacă, uneori, asemenea feste. Inefabilul tocmai asta e: ceea ce nu se poate exprima. Multe lucruri nu am putut, nu am ştiut, sau chiar nu am vrut să le exprim.
Dar, în ceea ce am spus, am căutat să fiu corectă. Exactă. Chiar dacă nu am reuşit totdeauna, intenţia asta a fost." (Micaela GHIŢESCU)