Iosif şi fraţii săi. Iosif în Egipt (vol. II)

„Mă iubeşti, Usarsif, zeu întrupat în sclav, şoimul meu ceresc, mă iubeşti, oare, aşa cum te iubesc eu, încă de mult, cu voluptate şi chin? Iţi arde şi ţie sângele de dor după al meu, cum îmi arde mie sângele după tine, încât a trebuit să-ţi pictez scrisori după o luptă îndelungată, vrăjită cum sunt de umerii tăi aurii şi de faptul că toţi te iubesc, şi mai ales de privirea ta de zeu, sub care trupul mi s-a prefăcut, iar sânii mi-au crescut, ajungând ca fructele iubirii? Culcă-te cu mine! Dăruieşte-mi, dăruieşte-mi tinereţea şi splendoarea ta, iar eu iţi voi darui o voluptate cum n-ai visat, ştiu eu ce spun! Lasă capetele şi picioarele noastre sa stea laolaltă, să ne fie nespus de bine şi să murim unul într-altul, căci nu mai pot îndura să trăim în doi, unul într-o parte, celălalt în alta!”