Jane Eyre

Dupa o copilarie dificila, marcata de saracie si lipsuri, tanara Jane Eyre devine guvernanta la Thornfield Hall, castelul unui gentleman bogat, Edward Rochester. Cu timpul, cei doi incep sa se apropie, discuta, se infrunta, invata sa se respecte reciproc si, in cele din urma, se indragostesc unul de altul.
Jane intrevede posibilitatea unei vieti linistite, insa un adevar cumplit iese la lumina. Rochester pare sa ascunda un secret teribil: o prezenta amenintatoare bantuie castelul sau intunecat.

Roman al unei iubiri patimase, Jane Eyre continua sa-si impresioneze si astazi cititorii prin abordarea profunda a unor teme cum ar fi diferentele de clasa, sexualitatea si religia in Anglia victoriana de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind considerat unul dintre cele mai bune romane din literatura engleza.

Felul cel mai concis de a define importanta contributie adusa de Charlotte Bronte literaturii mi se pare a fi urmatorul: ea a atins expresia romantismului celui mai elevat prin mijlocirea celui mai frust realism. - G.K. Chesterton

Fragment din romanul Jane Eyre, de Charlotte Bronte

"In ziua ce urma acestei nopti de nesomn, ma temeam si doream in acelasi timp sa-l vad pe domnul Rochester: doream sa-i aud iarasi glasul si mi-era teama sa-i intalnesc privirea. La inceputul diminetii, ma asteptam sa-l vad dintr-o clipa intr-alta. Nu intra des in camera de studiu, dar venea uneori pentru cateva minute si aveam impresia ca in ziua aceea trebuia neaparat sa se arate. 
Dar dimineata trecu intocmai ca de obicei si nimic nu intrerupse cursul linistit al studiilor lui Adele; doar la scurt timp dupa micul dejun am auzit zgomot inspre odaia domnului Rochester. Se deosebeau glasurile doamnei Fairfax, al lui Leah si al bucataresei - adica al nevestei lui John - si chiar vocea imbufnata a acestuia din urma. Ajungeau pana la mine exclamatii felurite: "Ce fericire ca stapanul nostru n-a ars!", "E primejdios sa tii lumanarea aprinsa toata noaptea", "Ce noroc ca a avut prezenta de spirit si s-a gandit la cana cu apa!", "De ce n-o fi trezit pe nimeni?", "Numai sa nu fi racit dormind pe canapeaua din biblioteca!" 
Dupa multa taifasuiala, am auzit cum se curata mobilele si totul e pus in randuiala. Cand am coborat la dejun, am trecut prin dreptul odaii domnului Rochester; am vazut prin usa deschisa ca totul fusese asezat la loc, in desavarsita ordine; numai patul ramasese fara perdele. Leah statea in pervazul ferestrei si spala geamurile innegrite de fum. Tocmai voiam sa-i spun ceva, fiindca as fi dorit sa aflu ce lamuriri daduse domnul Rochester asupra intamplarii, cand, apropiindu-ma, am observat ca in camera mai era cineva: o femeie sedea pe scaun langa pat si cosea inele la niste perdele noi. Nu era nimeni alta decat Grace Poole. 
Statea acolo, serioasa si tacuta, ca de obicei, imbracata intr-o rochie aspra, cafenie, sort cu sireturi, basma alba si boneta. Cosea cu mare atentie si parea cu totul cufundata in lucrul ei. Fruntea-i aspra si trasaturile grosolane nu aratau defel paloarea sau deznadejdea pe care te-ai fi asteptat sa le descoperi pe chipul unei femei care incercase sa ucida, a carei victima reusind sa scape teafara o urmarise pana in vizuina ei si (dupa cum credeam eu) ii ceruse socoteala de crima ce voise s-o savarseasca. Eram uimita, buimacita. Pe cand o priveam, ridica ochii; nici o tresarire, nici o roseata sau paloare, care sa-i tradeze emotia, constiinta greselii sau teama de a fi descoperita."