Joseph Anton. Memorii

La 14 februarie 1989, de Ziua îndrăgostiţilor, Salman Rushdie a fost sunat de un jurnalist de la BBC, care i-a spus că fusese „condamnat la moarte” de ayatollahul Khomeini. Atunci a auzit pentru prima dată cuvîntul fatwa. Ce crimă comisese? Era autorul romanului intitulat Versetele satanice,acuzat de a fi fost „împotriva Islamu­lui, a profetului şi a Coranului”.

Aşa începe aventura extraordinară prin care un scriitor a fost obligat să intre în subterană, să se mute în perma­nenţă dintr-o casă în alta, sub protecţia echipelor înar­mate de poliţie. I s-a cerut să aleagă un pseudonim pe care poliţia să-l poată folosi. S-a gîndit la scriitorii lui preferaţi şi la diverse combinaţii între numele lor; atunci i-a venit ideea: Conrad şi Cehov – Joseph Anton.

Cum trăiesc un scriitor şi familia sa cu ameninţarea morţii deasupra capului, mai bine de nouă ani? Cum poate acel om să-şi vadă de scris? Cum se îndrăgosteşte el şi, mai ales, cum îi trece? Cum îi modelează disperarea acţiunile şi gîndurile, ce anume îl împiedică să-şi înde­plinească destinul, cum învaţă să-şi înfrunte duşmanii? În extraordinarele memorii pe care le avem în faţă, Salman Rushdie spune pentru prima dată această po­veste: povestea uneia dintre cele mai importante bătălii date pentru libertatea cuvîntului în vremurile noastre.

El vorbeşte despre realitatea, cîteodată întunecată, cîteodată amuzantă, a convieţuirii cu poliţişti înarmaţi, des­pre legăturile strînse care s-au format între el şi cei care-l protejau, despre lupta lui pentru a obţine înţelegerea şi sprijinul guvernelor, ale şefilor de agenţii de securitate, ale directorilor de editură, ale jurnaliştilor şi ale celorlalţi scriitori şi, în fine, despre cum şi-a recîştigat libertatea.