Jurnalul unei fete greu de mulţumit

Epuizat din stoc
SKU
HU001366/3
44,95 LEI
Pe scurt
A doua ediţie Humanitas a jurnalului lui Jeni Acterian apare sub titlul dat de autoarea însăşi, cu o prefaţă a îngrijitoarei ediţiei -- conţinând povestea conservării şi publicării caietelor manuscrise --, cu anexe (Scrisori, Caietul Clubului "Pană Trăsnită") care completează imaginea personalităţii autoarei şi cu un foarte util indice de nume. Textul jurnalului apărut în ediţia princeps din 1991 a fost revăzut, întregindu-se, în măsura posibilului, numele proprii abreviate de diaristă.
Verdicte uluitor de sigure asupra cărţilor citite cu frenezie, analize subtile şi reflecţii lucide despre sine ori alţii, ironie nimicitoare şi concluzii nemiloase, suferinţe ale inimii şi patimi ale trupului - dar şi rare momente de intensă bucurie --, iată substanţa însemnărilor lui Jeni Acterian, o fată superinteligentă şi poate de aceea greu de mulţumit. Atotprezentă în jurnal -- obsesia morţii, mai acută parcă, în cazul autoarei, decât cea caracteristică generaţiei "kierkegaardiene" din care făcea parte.
Jeni Acterian i-a cunoscut personal, de altfel, pe toţi marii reprezentanţi ai acestei generaţii, cu unii a fost bună prietenă şi pe mulţi îi pomeneşte în acest jurnal: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Marieta Sadova, Alice Botez, Alexandru Dragomir, Mihai Rădulescu, Cella Delavrancea, Emil Botta, Mihail Sebastian... Pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Alice Voinescu şi alţi universitari celebri în epoca i-a ascultat conferenţiind şi nu se sfieşte să-i comenteze cu admiraţie sau sarcasm, dar întotdeauna inteligent.
Publicat într-o primă ediţie la 33 de ani de la moartea autoarei, acest jurnal a fost o revelatie, efectul asupra cititorilor fiind comparabil doar cu cel produs, ceva mai târziu, de Jurnalul lui Mihail Sebastian, rămas şi el inedit timp de 50 de ani. "Jeni Acterian şi Mihail Sebastian sunt, în domeniul literaturii de frontieră, asemeni capului şi pajurei unei medalii de valoare unică", scrie Doina Uricariu în prefaţa acestui volum.
"N-am spus monedă, ci medalie: cele două Jurnale sunt, fiecare în felul său, un unicat excepţional atât prin mărturisirea de sine, cât şi prin cea despre o epocă."
Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Memorii / Jurnale
Ediția cărții a III -a
ISBN 978-973-50-2068-2
Număr de pagini 568
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Data apariției 2012
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsJurnalul unei fete greu de mulţumit
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!