Labirintul lumii (III) Ce? Eternitatea

„Câteva fotografii comentate puţin mai încolo de Michel sau de una dintre fostele mele bone mi‑au dezvăluit, printre adulţii îmbrăcaţi în costum deschis la culoare, o fetiţă umbrită de o uriaşă pălărie de paie, într‑o rochiţă lungă de broderie englezească, căreia i se umflă poalele şi riscă s‑o poarte departe, în larg. Băieţelul cu bucle lungi şi blonde poartă ţinuta de vară a marinarilor britanici, uniforma obligatorie a băieţilor la începutul secolului.

Amândoi sunt prevăzuţi cu găletuşe, greble şi hârleţe. Cel mai mic dintre toţi trei ţine în mână o lopăţică; stând pe vine, sapă cu gravitate o groapă pe care nisipul o umple la loc. Acesta din urmă va muri tânăr, după o viaţă plină de frustrări, petrecută în mare parte prin sanatorii. Pe ceilalţi doi, dimpotrivă, îi aşteaptă o cale lungă. La sfârşitul drumului, privind pentru o clipă în urma lor, vor încerca să pună cap la cap cele câteva amintiri despre adulţii care le‑au dat viaţă, dar li se va întâmpla şi lor aceeaşi poveste ca tuturor fiilor şi fiicelor care se străduiesc să descifreze comportamentul părinţilor, ceva le va scăpa întotdeauna printre degete, ca nisipul, se va pierde în inexplicabil.“