Labirintul spiritelor

în stoc
SKU
a288895
54.95 LEI
Pe scurt

Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate

Barcelona de la sfârşitul anilor 1950. Un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e în acelaşi timp o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului ce fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, acesta ar face orice ca să-i dezlege misterul. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Top 10
Ediția cărții de buzunar
ISBN 9786303442396
Traducător Marin Mălaicu‑Hondrari
Număr de pagini 928
Formatul cărţii 10,6 x 18 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2025
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLabirintul spiritelor
Rating-ul tău

Ultimul roman al tetralogiei Cimitirul Cărţilor Uitate

Barcelona de la sfârşitul anilor 1950. Un mister cu iz de conspiraţie, declanşat de dispariţia ministrului Mauricio Valls, o aduce în scenă pe strania, frumoasa şi impenetrabila Alicia Gris. Agent secret aparent imbatabil, Alicia e în acelaşi timp o fiinţă rănită trupeşte şi sufleteşte de războiul civil din urmă cu douăzeci de ani. Pornită în căutarea ministrului dispărut, alături de căpitanul de poliţie Vargas, ea va descoperi secretele cumplite ale unei elite corupte, orori ale trecutului ce fac încă victime – iar tânăra Alicia riscă să devină una dintre ele. Totuşi, într-o lume în care e aproape imposibil să distingi prietenii de duşmani, iar moartea pândeşte la fiecare pas, ea îşi urmăreşte cu obstinaţie misiunea. Într-o cascadă de dezvăluiri şi aventuri ce ţin cititorul cu sufletul la gură, prozatorul spaniol îl readuce în scenă pe Daniel Sempere, al cărui destin se intersectează cu al Aliciei. Obsedat de moartea prematură a mamei lui, acesta ar face orice ca să-i dezlege misterul. Iar Alicia e exact persoana care poate să-l ajute. Numai că adevărul are un preţ teribil pentru cei doi eroi. Labirintul spiritelor reface şi completează traseul unor personaje din volumele anterioare, leagă toate firele poveştilor şi rotunjeşte o istorisire amplă, plină de taine, dezvăluiri şi răsturnări de situaţie.

Carlos RUIZ ZAFÓN (1964‑2020) a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori spanioli ai generaţiei sale. A lucrat în publicitate şi a colaborat la reviste prestigioase, precum La Vanguardia sau El País. Pentru câţiva ani, a locuit la Los Angeles, scriind scenarii de film. Şi‑a început cariera literară în 1993, cu o carte pentru copii, Prinţul din negură (Polirom, 2011, 2015, 2017), pentru care i s‑a decernat Premiul Edebé. I‑au urmat romanele Palatul de la Miazănoapte (1994; Polirom, 2011, 2015, 2017), Luminile din septembrie (1995; Polirom, 2012, 2017), Marina (1999; Polirom, 2010, 2013, 2018), Umbra vântului (2001; Polirom, 2005, 2013, 2023), distins cu Prix du Meilleur Livre Étranger în 2004, şi Jocul îngerului (2008; Polirom, 2009, 2013, 2023). În anul 2011 a apărut Prizonierul cerului (Polirom, 2012, 2013), iar în 2016, Labirintul spiritelor (Polirom, 2018). În 2020 a publicat volumul de povestiri Oraşul de abur (Polirom, 2022), cu care şi‑a luat rămas-bun de la cititorii săi.