Legăturile care ne țin în viață. Beneficiile interdependenței

Epuizat din stoc
SKU
a219190
41.23 LEI
Pe scurt

Rébecca Shankland este psiholog, profesor la Université Lumière Lyon 2 și desfășoară proiecte de cercetare în psihologia dezvoltării și psihologie pozitivă.

Christophe André este medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris şi profesor la Universitatea Paris X. Dintre titlurile sale cele mai recente traduse la Editura Trei, e numerăm: Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile (scrisă împreună cu François Lelord), Despre arta fericirii, Meditați cu noi, Viața interioară, Mă vindec de complexe și deprimări (cu ilustrații semnate de Muzo).

O prea mare dependență de celălalt duce la nesiguranță de sine. Independența excesivă te însingurează și te îndepărtează de ceilalți. Ambele implică vulnerabilitate. Soluția, însă, se află între cele două, sub forma interdependenței: tu ai nevoie de mine și eu am nevoie de tine. Și dacă poate că separat mergem mai repede, împreună vom ajunge mai departe, așa cum spune un proverb african citat de cei doi autori ai cărții.

Deși colaborarea cu cei de lângă noi ar trebui să vină firesc, în calea acestui comportament se interpun frica, neîncrederea și alți „monștri" care ne îndepărtează unii de ceilalți. Însă acceptarea și cultivarea interdependenței – prin sugestiile pe care le vei găsi în paginile acestei cărți - te vor ajuta să depășești aceste bariere, pentru a avea o viață de cuplu, de familie, socială și profesională reușită.

Mai multe informații
EdituraTrei
Colecție Psihologie practica
ISBN 9786064009937
Traducător Olga Ceaușu
Număr de pagini 288
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLegăturile care ne țin în viață. Beneficiile interdependenței
Rating-ul tău