Liderul poți fi tu

în stoc
SKU
a219493
45.00 LEI
Pe scurt

Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său.

Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.

Conceput să te îndrume pas cu pas, să te ajute să-ți identifici punctele forte și să le valorifici, acest volum este rezultatul a zeci de ani de experiență în cadrul organizației fondate de Dale Carnegie. Liderul poți fi tu este un îndemn entuziast și energic la mobilizare, adresat antreprenorilor care își doresc să creeze companii puternice, cu un succes de durată.

Cartea conține secrete aflate de la personalități remarcabile din mediul de afaceri, politică și sport – cum ar fi Béla Károlyi, antrenorul Nadiei Comăneci –, dovadă că inspirația și viziunea unui lider autentic sunt de găsit pretutindeni.

 

O actualizare necesară a unora dintre ideile care i-au adus faima lui Carnegie, precum și un accent mai mare pus pe afaceri.

– Publishers Weekly

Autorii formulează principii solide referitoare la relațiile interumane, verificate de-a lungul timpului. Aplicate, ele pot ajuta pe oricine, din orice domeniu, să descopere surse interioare de creativitate și entuziasm pentru a deveni mai productiv.

– Goodreads

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 9786064408754
Traducător Elena Neculcea
Număr de pagini 280
Formatul cărţii 14.5 x 20.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLiderul poți fi tu
Rating-ul tău