Limbaje ale adevărului

în stoc
SKU
a250738
Preț special 48.30 LEI Preț standard 69.00 LEI
Pe scurt
Reunind texte scrise între 2003 şi 2020, Limbaje ale adevărului cuprinde reflecţiile intelectualului Salman Rushdie în eforturile sale de a înţelege epoca de imense schimbări culturale pe care o trăieşte. Captivându‑şi cititorul pe o serie extrem de largă de subiecte, Rushdie scrie despre natura povestirii ca necesitate umană, aşternând astfel, în nenumărate forme, o scrisoare de dragoste adresată înseşi literaturii. Scriitorul explorează semnificaţiile profund personale ale operelor sau vieţilor reale ale unor autori ca Shakespeare, Cervantes, Samuel Beckett şi Toni Morrison, meditează profund asupra naturii „adevărului”, se delectează cu plasticitatea inepuizabilă a limbajului şi a creativităţii umane şi oferă o perspectivă proaspătă asupra migraţiei, multiculturalismului şi cenzurii.
Mai multe informații
EdituraPolirom
ISBN 9789734692057
Traducător Iulia Gorzo
Număr de pagini 416
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă cartonată
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLimbaje ale adevărului
Rating-ul tău

Reunind texte scrise între 2003 şi 2020, Limbaje ale adevărului cuprinde reflecţiile intelectualului Salman Rushdie în eforturile sale de a înţelege epoca de imense schimbări culturale pe care o trăieşte. Captivându‑şi cititorul pe o serie extrem de largă de subiecte, Rushdie scrie despre natura povestirii ca necesitate umană, aşternând astfel, în nenumărate forme, o scrisoare de dragoste adresată înseşi literaturii. Scriitorul explorează semnificaţiile profund personale ale operelor sau vieţilor reale ale unor autori ca Shakespeare, Cervantes, Samuel Beckett şi Toni Morrison, meditează profund asupra naturii „adevărului”, se delectează cu plasticitatea inepuizabilă a limbajului şi a creativităţii umane şi oferă o perspectivă proaspătă asupra migraţiei, multiculturalismului şi cenzurii.

„O carte captivantă… Rushdie scrie cu erudiție și multă empatie, cu putere de observație și umor. «Literatura n-a pierdut niciodată din vedere ceea ce lumea noastră pusă pe ceartă încearcă să ne facă să uităm.» Admiratorii lui Rushdie vor fi încântați.” (Publishers Weekly)

„O colecție de texte cât se poate de variate, sub semnătura distinsului romancier, unite prin devotamentul său față de libertatea artistului și respingerea vehementă a cenzurii în orice formă. Volumul îi pune în lumină spiritul generos, dedicat promovării operei confraților săi artiști și apărării dreptului acestora la exprimarea fără opreliști a propriei creativități. O carte plină de farmec și pasiune, o sursă inepuizabilă de informații – un festin literar.” (Kirkus Reviews)

„Salman Rushdie este unul dintre cei mai mari scriitori ai epocii noastre, un titan al literaturii.” (Neil Gaiman)

Salman Rushdie s‑a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vârsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s‑a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s‑a întors în Anglia, unde şi‑a construit o carieră de scriitor profesionist. A debutat în 1975, cu Grimus, dar romanul care l‑a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I‑au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pământul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010), Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi (2015), Casa Golden (2017), Quichotte (2019). Pe lângă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994) şi volumele de publicistică Patrii imaginare (1992) şi Dincolo de limite (2002) şi jurnalul de călătorie Surâsul jaguarului (1987). În 2012 i‑a apărut volumul de amintiri Joseph Anton: Memorii, în care dezvăluie cu o sinceritate tăioasă evenimentele din perioada cea mai grea a vieţii sale, când, în urma condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini printr‑un edict religios, a fost silit să se ascundă treisprezece ani sub un nume fals. De‑a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lângă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i‑a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i‑a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în Statele Unite, în New York City. În 12 august 2022, pe când se pregătea să ţină o conferinţă la Chautauqua Institution din Chautauqua, New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori pe scenă de un bărbat în vârstă de douăzeci şi patru de ani, Hadi Matar, din Fairview, New Jersey. Scriitorul a supravieţuit, dar a suferit răni grave, în urma cărora şi‑a pierdut vederea la un ochi şi capacitatea de a‑şi folosi o mână.