Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților. Prin cronicile, eseurile și dialogurile reunite în volumul de față, ne propune o adevărată dioramă a literaturii române, cu multiple puncte de articulație, printre care se regăsesc literatura exilului, memorialistica, scrierile cu un pronunțat caracter documentar, publicistica din diferite epoci culturale, dar și un corpus de texte rare și prețioase, a căror recuperare este esențială pentru înțelegerea evoluției diferitelor curente și tendințe literare. Observând că demersul analitic reprezintă, mai presus de toate, un act dialogic, în urma căruia criticul literar îi oferă cititorului imaginea unei lumi filtrate prin lecturile sale, Mircea Anghelescu redimensionează această relație și îi adaugă o nouă instanță, opera literară, în măsura în care, dincolo de vocea fiecărui autor, se aude pulsând însăși viața cărții.
Pe linia fină dintre lumi, în spațiul primitor al bibliotecii, acolo unde literatura se prelungește într-o miraculoasă odisee a cuvântului scris, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu se dedică unei cercetări laborioase, dar captivante prin puterea de pătrundere în țesutul de semne al cărților. Prin cronicile, eseurile și dialogurile reunite în volumul de față, ne propune o adevărată dioramă a literaturii române, cu multiple puncte de articulație, printre care se regăsesc literatura exilului, memorialistica, scrierile cu un pronunțat caracter documentar, publicistica din diferite epoci culturale, dar și un corpus de texte rare și prețioase, a căror recuperare este esențială pentru înțelegerea evoluției diferitelor curente și tendințe literare. Observând că demersul analitic reprezintă, mai presus de toate, un act dialogic, în urma căruia criticul literar îi oferă cititorului imaginea unei lumi filtrate prin lecturile sale, Mircea Anghelescu redimensionează această relație și îi adaugă o nouă instanță, opera literară, în măsura în care, dincolo de vocea fiecărui autor, se aude pulsând însăși viața cărții.
