Literatura romana bacalaureat - pregatire intensiva - indrumari, concepte operationale, eseuri

Epuizat din stoc
SKU
a134899
25.20 LEI
Pe scurt

Lucrarea de faţă se adresează tuturor elevilor de liceu care se pregătesc în vederea susţinerii examenului de bacalaureat la disciplina limba şi literatura română.

In prima parte a acestui auxiliar, sunt precizate modalităţile în care trebuie abordate textele literare studiate, în funcţie de cerinţele subiectului (tema şi viziunea despre lume, particularităţile de construcţie a unui personaj, relaţia dintre două personaje).

Cea de-a doua parte a lucrării conţine noţiunile de teorie literară necesare rezolvării eseurilor de la subiectul al treilea, dar şi a unora dintre cerinţele de la primul subiect: genurile şi speciile literare, structura textelor liric, epic şi dramatic, imaginarul poetic – tipuri de imagini şi figuri de stil –, noţiunile de versificaţie etc.

A treia parte cuprinde, mai întâi, trei eseuri referitoare la trei etape importante din evoluţia literaturii române: curentul naţional popular (paşoptismul) şi „Dacia literară”, junimismul şi Societatea literară „Junimea”, modernismul, gruparea şi revista „Sburătorul”. La acestea se adaugă eseurile pe baza textelor literare ale scriitorilor canonici prevăzuţi în programa pentru bacalaureat, la textele epice şi dramatice figurând toate cele trei tipuri de eseuri: tema şi viziunea scriitorului despre lume, particularităţile construcţiei unui personaj şi relaţiile dintre două personaje.

Această lucrare asigură o pregătire eficientă a candidaţilor la examenul de bacalaureat datorită structurării conţinuturilor şi accesibilităţii ei.

Mai multe informații
EdituraNiculescu
Colecție Scoala si invatare
ISBN 978-973-748-963-0
Număr de pagini 192
Formatul cărţii 16 x 23 cm
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLiteratura romana bacalaureat - pregatire intensiva - indrumari, concepte operationale, eseuri
Rating-ul tău