Lumea noastră orwelliană
„Cartea lui Thierry Wolton este o privire lucidă şi profundă asupra lumii în care trăim.
Se află, cuprinse în ea, patologiile şi neliniştile ei, de la renaşterea autocraţiilor până la revenirea conflictelor şi a războaielor. Ceea ce domină este un sentiment acut al neliniştii, ca şi o anxietate legată de viitorul în care suntem deja prizonieri. Ceea ce era cândva un proiect orwellian a devenit realitatea cotidianului nostru. Omul este din ce în ce mai singur în faţa supravegherii digitale, care îl deposedează de libertate, iar vechiul totalitarism se reinventează, precum în cazul Republicii Populare Chineze, ca un ochi ce vede tot.
În acest timp al mutaţiilor, paginile lui Thierry Wolton capătă o intensitate vizionară: cu pasiunea unui moralist, istoricul ne dezvăluie adâncurile în care suntem pe cale de a coborî, pentru a ne aminti de lumina vizionară a demnităţii umane, cea la care nu putem renunţa niciodată.“ — IOAN STANOMIR
„Istoria a fost întotdeauna o succesiune de diverse regimuri politice, fiecare cu gloria și declinul său. Democrația nu poate nici ea să fugă de acest destin, într-o vreme când peste tot puterea publică, indiferent de natura sa și de locul din care provine, se dovedește preocupată mai degrabă de controlul social decât de apărarea libertăților individuale. Această dublă tendință, de declin democratic în Occidentul liberal și de liberalizare relativă a regimurilor autoritare cu scopul de a profita de beneficiile pieței mondiale, creează o zonă de convergență, o zonă gri, a regimurilor hibride.“ — THIERRY WOLTON
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| Colecție | Humanitas Istorie |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-973-50-9242-9 |
| Traducător | Martin Zemleacov |
| Număr de pagini | 128 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | broșată |
| Data apariției | 2026 |
„Cartea lui Thierry Wolton este o privire lucidă şi profundă asupra lumii în care trăim.
Se află, cuprinse în ea, patologiile şi neliniştile ei, de la renaşterea autocraţiilor până la revenirea conflictelor şi a războaielor. Ceea ce domină este un sentiment acut al neliniştii, ca şi o anxietate legată de viitorul în care suntem deja prizonieri. Ceea ce era cândva un proiect orwellian a devenit realitatea cotidianului nostru. Omul este din ce în ce mai singur în faţa supravegherii digitale, care îl deposedează de libertate, iar vechiul totalitarism se reinventează, precum în cazul Republicii Populare Chineze, ca un ochi ce vede tot.
În acest timp al mutaţiilor, paginile lui Thierry Wolton capătă o intensitate vizionară: cu pasiunea unui moralist, istoricul ne dezvăluie adâncurile în care suntem pe cale de a coborî, pentru a ne aminti de lumina vizionară a demnităţii umane, cea la care nu putem renunţa niciodată.“ — IOAN STANOMIR
„Istoria a fost întotdeauna o succesiune de diverse regimuri politice, fiecare cu gloria și declinul său. Democrația nu poate nici ea să fugă de acest destin, într-o vreme când peste tot puterea publică, indiferent de natura sa și de locul din care provine, se dovedește preocupată mai degrabă de controlul social decât de apărarea libertăților individuale. Această dublă tendință, de declin democratic în Occidentul liberal și de liberalizare relativă a regimurilor autoritare cu scopul de a profita de beneficiile pieței mondiale, creează o zonă de convergență, o zonă gri, a regimurilor hibride.“ — THIERRY WOLTON
THIERRY WOLTON (n. 1951) este jurnalist, scriitor şi istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. E preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident. A publicat, printre altele: Vivre à l’Est (1977), L’Occident des dissidents (în colaborare cu Christian Jelen, 1979), Culture et pouvoir communiste (în colaborare cu Nataşa Diujeva, 1979), Le KGB en France (1986; trad. rom. KGB‑ul în Franța, Humanitas, 1992), Silence, on tue (în colaborare cu André Glucksmann, 1986), Les Visiteurs de l’ombre (în colaborare cu Marcel Chalet, 1990), Le Grand Recrutement (1993), La France sous influence: Paris–Moscou, 30 ans de relations secrètes (1997), L’Histoire interdite (1998), Rouge‑brun: Le Mal du siècle (1999; trad. rom. Roșu‑brun: Răul secolului, Fundația Academia Civică, 2001), Le Grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution“ capitaliste (2007), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine (2008; trad. rom. KGB‑ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, reed. 2014, 2022), Une histoire mondiale du communisme: Essai d’investigation historique, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, 2018–2020), Le Négationnisme de gauche, Grasset, 2019 (trad. rom. Negaționismul de stânga, Humanitas, 2020), Penser le communisme, Grasset, 2021 (trad. rom. Reflecții despre comunism, Humanitas, 2022), Les nouvelles routes de notre servitude, Grasset, 2022 (trad. rom. Noile drumuri ale servituții noastre, Humanitas, 2023), Le retour des temps barbares: D'une guerre l'autre, Grasset, 2024 (trad. rom. Întoarcerea vremurilor barbare. De la un război la altul, Humanitas, 2024).


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou