Luna și fața ei nevăzută

Epuizat din stoc
SKU
a114279
40.36 LEI
Pe scurt

„Astronomi, geologi şi geofizicieni, ingineri şi jochei spaţiali, cu toţii se întrec în studii tot mai minuţioase despre ceea ce poate fi «acolo», însă noi, muritorii de rând, ştim bine că este doar un astru ceresc. Şi un tărâm de mister. Dar cât de bine poţi cunoaşte un mister? Şi temere şi fantezie. Şi romantism şi poezie şi precizie, şi întu­neric şi strălucire, şi vis şi destin, şi inspiraţie şi legendă şi miracol.“ (The TimesKATE SAUNDERS)

Bernd Brunner s-a născut în 1964 în Germania şi este autor al mai multor volume foarte apreciate, şarmante compendii inspirate din istoria culturii abil împletită cu rigorile ştiinţei: Arta orizontalei, Relaţia dintre om şi urs, Istoria bradului de Crăciun.



Fiinţe fantastice şi Wernher von Braun, Stonehenge şi viaţa sexuală a coralilor, mituri aborigene şi episcopi anglicani, într-un cuvânt... Luna. Luna lui Brunner, un breviar sofisticat, o istorie nocturnă şi o frescă a întunericului, mister şi imaginaţie, mituri şi fantezii, ştiinţă, psihologie, literatură şi artă. Mai rămâne doar întrebarea ce-ar putea fi „acolo“. Luna sau… primul pas spre Marte!
O invitaţie după lăsarea serii, şi numai la lumina Lunii, prin secole de cultură, ştiinţă şi artă, din dorinţa de a pătrunde misterul din întuneric şi, de fapt, miste­rul firii umane. Un altfel de cer al nopţii, un flux şi un reflux, o iubire şi o promisiune. Romantic sau cronobiologic?

„Astronomi, geologi şi geofizicieni, ingineri şi jochei spaţiali, cu toţii se întrec în studii tot mai minuţioase despre ceea ce poate fi «acolo», însă noi, muritorii de rând, ştim bine că este doar un astru ceresc. Şi un tărâm de mister. Dar cât de bine poţi cunoaşte un mister? Şi temere şi fantezie. Şi romantism şi poezie şi precizie, şi întu­neric şi strălucire, şi vis şi destin, şi inspiraţie şi legendă şi miracol.“ (The Times, KATE SAUNDERS)


În Roma antică, luna calendaristică era împărţită similar în funcţie de fazele lunare, prima zi a lunii fiind numită calendae (de lacalere, „a fi cald“ sau „a fi luminos“). Înaintea lor, grecii au dezvoltat ciclul metonic, într-o în­cercare de a determina corespondenţa dintre fazele lunare şi anumite zile ale anului. Meton, astronom şi matematician care a trăit în secolul al cincilea î.Hr., a calculat că nouăsprezece ani solari echivalează cu 235 de luni lunare, adică 6 940 de zile. După nouăsprezece ani, aceeaşi fază lunară va fi înregistrată în aceeaşi dată a anului solar. Doar o dată la 312 ani ciclul se decalează cu o zi.
Astronomii din Egiptul antic au încercat să armonizeze sistemele de măsurare a timpului bazate pe stele, Lună şi Soare. La un moment dat, în jurul anului 3000 î. Hr., ei au definit anul ca având 365 de zile, iar luna 30 de zile, acestea din urmă fiind grupate în perioade sau „săptămâni“ de câte 10 zile. Un astfel de sistem este practic, mai cu seamă în contextul înregistră­rilor cu caracter economic, iar Copernic a folosit anul egiptean în calculele sale. Dar fiindcă sistemul nu reflecta variaţiile Lunii vizibile, au apărut în timp conflicte cu acei egipteni care aveau convingeri religioase ferme.

Există şi alte exemple ale relaţiei strânse dintre diverse specii de vieţuitoare şi lumina Lunii. La începutul anilor 1980, oamenii de ştiinţă au descoperit un enigmatic „ritual“ de înmulţire în rândul coralilor. Imediat după Luna plină, coralii se dedau la o veritabilă orgie reproductivă, eliberând în mare miliarde de celule sexuale masculine şi feminine, care se combină pentru a da naştere unor noi vieţi. Detaliile fenomenului au fost mult timp un mister; neobişnuit era, spre exemplu, faptul că procesul are loc în luni diferite, deşi de cele mai multe ori pe timp de vară. În 2007, şapte specialişti din Australia, Israel şi Statele Unite ale Americii au dovedit că Luna este cea care guvernează fenomenul de reproducere în masă. Sincronizarea este posibilă deoarece coralii conţin o substanţă fotosensibilă care declanşează respectiva reacţie la lumina Lunii. „Substanţa este una cu adevărat uimitoare, declanşând cel mai mare «eveniment» de gen de pe planetă“, spune Ove Hoegh-Guldberg de la Universitatea din Queensland, Australia. Pentru a înţelege pe deplin modul în care coralii „ţin socoteala“ fazelor Lunii sunt necesare însă cercetări suplimentare.

Observând aricii-de-mare, Aristotel a constatat că ovarele femelelor se umflau în perioada Lunii pline – un fenomen confirmat de specialiştii care studiază în prezent aceste vieţuitoare marine pe Insula Santa Catalina din California. Când au ajuns în Lumea Nouă, pe 12 octombrie 1492, Columb şi marinarii săi au remarcat o licărire ca de lumâ­nare aprinsă în apele din largul Insulelor Bahamas, cam cu o oră înainte de răsăritul Lunii. Naturalistul Lionel Ruttledge Crawshay (1868–1943) a presupus că luminozitatea respectivă ar fi putut fi cauzată de o specie de viermi marini luminiscenţi. În perioada ulti­mului pătrar, femelele se ridică la suprafaţa apei după asfinţitul Soarelui şi emit mici fulgere luminoase. Acest spectacol şi atrage pe masculi, care se deplasează cu viteză prin apă şi „luminează“ ca nişte licurici. Folosindu-se de hărţile de distribuţie a acestor viermi, Crawshay a sugerat că primul loc în care a acostat Columb în Lumea Nouă a fost Insula Cat din Bahamas, nu San Salvador, aşa cum se consideră în general.

Mai multe informații
EdituraBaroque Books & Arts
Colecție colecţia savoir-vivre
Ediția cărții I
ISBN 978-606-93421-2-1
Traducător Adriana Bădescu
Număr de pagini 224
Formatul cărţii 13,5x21
Data apariției 2015
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsLuna și fața ei nevăzută
Rating-ul tău