Mâine, când ne-am întâlnit

Robert, mutat de puțin timp în Puglia cu părinții săi, primește un colet care-l intrigă: câteva caiete îngălbenite de vreme, scrise de David, fostul său profesor de Qigong de la București. Cum relația lor nu fusese atât de apropiată încât să fi păstrat legătura după cursuri, tânărul decide să nu citească însemnările care par personale, ci s-o caute pe fiica acestuia și să ia o decizie împreună. Călătoriile – din Italia în România și viceversa, din prezent în trecut și înapoi ș.a.m.d. –, întâlnirea cu Francesca, parcurgerea paginilor care relatează povestea atipică de dragoste dintre Isabelle și David și alte istorii incitante vor schimba perspectivele tuturor celor implicați asupra destinului și alegerilor care contează în viață. 

Dacă ați citit volumul de debut al lui Doru Preda, Candido, știți deja rafinamentul cu care adaugă un strop de mister în cele mai simple întâmplări.

În romanul de față primim indicii încă din titlu, apoi descoperim o carte în care timpul ne joacă feste. O carte care nu se agață de prezent, nu se ascunde în trecut, ci ne captivează cu treceri fluide și regresii temporale în alte vieți, trăite sau imaginate. 

O căutare a identității și a dragostei, în care călătoriile în timp creează ancore pentru prezent.

Anca Vieru

Nimic nu e întâmplător în lume, trebuie doar să fim dispuși să privim și să înțelegem, pare să ne șoptească Doru Preda printre rânduri într-un volum despre una dintre marile teme ale literaturii: iubirea. Mai precis, regăsirea iubirii printr-o suită de experiențe acum și atunci, aici și acolo. Cu numeroasele ei capricii, cu multiplele declinări, cu infinitele chipuri.

O carte-salt, aș zice, și formal – de la debutul de proză scurtă la romanul de față –, și stilistic – fraze și mai șlefuite, care curg nestăvilite –, și narativ – o poveste construită pe trei voci, care intră în scenă alternativ –, și din punct de vedere al pactului cu cititorii, al încrederii nestrămutate pe care scriitorul o are în aceștia.

Deopotrivă tandră și răscolitoare, Mâine, când ne-am întâlnit e o ficțiune care propagă lumină.
Eli Bădică