Marele Război. 1914-1918

în stoc
SKU
a230717
79.00 LEI
Pe scurt

Specialist în istorie modernă și istorie economică, Niall Ferguson face aici istoria Primului Război Mondial, încercând să-i determine cauzele și să-i explice întreaga desfășurare și consecințele pe care le-a avut. De la factorii care au provocat prăbușirea ordinii europene în 1914 la panorama războiului și chiar la evoluția pe care acesta ar fi putut-o avea dacă, de exemplu, Marea Britanie sau SUA nu ar fi intrat în război, Ferguson face o analiză detaliată pe parcursul căreia demontează mitul inevitabilității Primului Război Mondial. Critică atât politica Germaniei, cât și pe cea a Marii Britanii din epocă și ilustrează impactul funest al celei din urmă asupra istoriei europene ulterioare, punând într-o nouă lumină problema datoriilor de război.

„Emoționantă, pătrunzătoare, revelatoare și bine gândită. O importantă lucrare de analiză istorică.” (Kirkus Reviews)

„Răstoarnă aproape toate ideile preconcepute pe care le avem despre Marele Război.” (Mail on Sunday)

„O carte amplă și provocatoare, evocatoare și sfâșietoare. Ferguson este un scriitor talentat și un cercetător polivalent.” (Atlantic)

„Lui Ferguson, istoric extraordinar de inteligent și impresionant de sârguincios, îi place să răstoarne ipotezele convenționale.” (Sunday Times)

„O sinteză edificatoare a cunoștințelor actuale despre război. Cititorul va găsi aici foarte multe informații inedite și idei provocatoare legate de cele mai importante aspecte ale conflictului.” (New York Times Book Review)

Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuţi istorici britanici, este Milbank Family Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University), senior fellow la Belfer Center for Science and International Affairs (Harvard) şi director managerial la Greenmantle LLC (New York). A fost profesor Harvard University şi visiting professor la New College of the Humanities (Oxford). Este autorul a şaisprezece volume, printre care The House of RothschildEmpireThe War of the WorldThe Ascent of MoneyThe Great Degeneration şi Kissinger, 1923‑1968: The Idealist. A primit numeroase distincţii, inclusiv International Emmy for Best Documentary (2009), Benjamin Franklin Award for Public Service (2010), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) şi Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Civilizaţia. Vestul şi Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuală. Evoluţii alternative şi ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad instituţiile şi mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiară a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă (2018), Piaţa şi turnul. Reţele, ierarhii şi lupta pentru putere (2018), Colosul. Ascensiunea şi decăderea imperiului american (2019) şi Apocalipsa. Mari dezastre din trecut şi câteva lecţii pentru viitor (2021)

Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Historia
ISBN 9789734687008
Traducător Ioana Aneci
Număr de pagini 552
Formatul cărţii 16 x 23.5 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsMarele Război. 1914-1918
Rating-ul tău