Maria Magdalena

Atunci am aflat ce inseamna sa crezi. Lumea ta se prabuseste zi dupa zi, in jurul tau, dar simti in strafundurile fiintei tale ca intr-o zi va fi bine si nu renunti. Logic, rational, totul iti spune ca esti nebun. Si tu te incapatanezi si mergi mai departe. E o scanteie acolo, in suflet, o voce timida, care iti sopteste sa nu te lasi batut, ca totu-i cu un rost. Totul are sens. Pentru ca am vrut sa dau un sens la tot ceea ce se intampla. Am ales sa cred. Pentru ca, din momentul in care te-am vazut, am stiut ca nu mai am ce sa astept, in afara de tine.

„Maria Magdalena iti vorbeste despre pierdere, alegeri, impacare cu sine, descoperiri si mai ales despre iubirea castigata. Pentru ca iubirea, odata ce exista, nu se instraineaza niciodata. Nici macar atunci cand se indeparteaza, se acopera si pare pierduta definitiv. Ea exista mai departe, pentru ca iubirea ne schimba. Toate iubirile care ne trec prin viata raman in noi si cresc mai departe acolo.
Ioana Duda stie ca nu-i poti iubi pe ceilalti daca nu te iubesti pe tine. Ca nu-i poti ierta pe altii pana nu te ierti pe tine si ca nu te poti lasa iertat de altii pana nu te-ai iertat tu, cu adevarat, pana la ultima cuta a sufletului. Stie ca iubirea nu inseamna mereu sa-l ai pe celalalt alaturi. Iubirea e completa si daca e numai o stare, o plaja, un cantec, un copil. Ioana stie.”(Cristina Nemerovschi)

Cu aceeasi sinceritate dureroasa cu care ne-a obisnuit din cartile ei anterioare, Ioana Duda scrie in Maria Magdalena despre o iubire matura, asadar complicata, si despre pierderea ei, in aparenta. Dar, cand vine vorba despre iubire, oare chiar o putem asocia cu maturitatea? Sau, cumva, fiecare descoperire a iubirii este un drum de-a lungul caruia iti dai la o parte tot mai multe straturi ale fiintei si, in final, ajungi sa te intelegi cu alti ochi? Pana la urma, iubirea iti arata o lume cu totul noua, pe care o descoperi asemeni unui copil.
Personajul principal al romanului intelege multe despre iubire, de-a lungul cartii, dar mai ales se intelege pe sine. Se redescopera si se repozitioneaza in centrul propriului univers. Cartea Ioanei Duda ne vorbeste despre dragostea care este mai presus de fiintele pe care le leaga, dragostea ca mod de autocunoastere.(Alexandru Voicescu)