Memorie de Alifant. Carte de taifas

Așa cum o țară are un imn și un om poate avea un imn. Unul sau mai multe. Eu am câteva de la Nicu Alifantis. Le am din fabuloasa mea adolescență. Când mi-e dor de mine dau drumul cântecelor așa cum unii dau drumul ogarilor după vânat. Și pentru că Domnul mi-a dăruit întâlnirea cu el și, apoi, prietenia lui, nu puteam să scap șansa acestei cărți. Și pentru mine și pentru alții. Cartea s-a scris în aproape cinci ani, față către față și prin epistole virtuale. Săpând în memoria de alifant (pardon, elefant!) a lui Nicu, ea a devenit o colecție de taifasuri, care conțin amintiri, păreri, convingeri, anecdote, despre o droaie de lucruri. Un fel de puzzle, o imagine, un portret făcut din bucăți de viață. Am încercat să surprind lumea interioară a unui artist adevărat, un om care face, anul acesta, 50 de ani de carieră. Acesta este darul meu și, prin ricoșeu, darul vostru. Pentru că, sunt sigur, la finalul încercării mele, îl veți aplauda și vă veți întoarce la muzica lui, mai atenți. Și asta e tot ce contează. Dar din dar din dar…pentru o mai bună întrebuințare a darului vieții.

 Laurențiu-Ciprian Tudor

Deși ne cunoaștem de ceva ani faptul că Nicu Alifantis răspunde la întrebările unui partener de dialog cu sinceritate, onestitate și căldură umană nu este ceva neobișnuit. Obișnuit este să crezi în prietenia lui și atunci, nu întrebi, nu descoși, nu analizezi și nu ai nevoie de răspunsuri. E ceva firesc. Nu intrăm în trecut decât anecdotic. În prezent, superficial și rapid, în funcție de rezolvarea sau nerezolvarea problemei cotidiene. Am pierdut bunele și străvechi obiceiuri. Când, însă, afli amănuntele unei vieți și te convingi de credința ta și a lui, se pogoară o liniște și o senzație de împlinire. Și acestea două, ca o iubire de dintotdeauna, se transformă în emoție. Și portretul devine chip și acesta din urmă întruparea unui om, dincolo de artistul pe care-l știai. Și iată-te admirând omul. Și cu această emoție te împlinești și te poți întoarce la artist.

Ioan Cristescu