Mesianismul Torei. Sărbătorile iudaice şi transcendenţa lor

În această lucrare de mare anvergură interdisciplinară, Daniela Reghina Onu întreprinde o serie de explorări hermeneutice asupra textelor ce compun Tora, chiar din interiorul iudaismului mesianic, cunoscuta învăţătură religioasă care unifică în cuprinderea sa tradiţia spirituală şi cultică iudaică cu fundamentele învăţăturii creştine, în centrul căreia se află personalitatea teandrică a lui Isus Hristos (Yeşua Ha Maşiach, în ebraică ).  

În esenţă, întreaga argumentaţie a cărţii de faţă se împlineşte în ideea că între Vechiul Testament şi Noul Testament, între învăţătura Legii şi învăţătura Iubirii, există o relaţie intimă ce decurge logic şi faptic din credinţa în acelaşi Dumnezeu. Mesianismul Torei se împlineşte, prin Iisus Hristos, în Noul Testament şi, prin urmare, în mod generic, între iudaism şi creştinism există o relaţie de interdependenţă în privinţa valorilor cosmologice, etice şi a destinului omului însetat în a dobândi mântuirea, indiferent de apartenenţa acestuia la o etnie sau alta.

Consideraţiile pe care le face autoarea asupra Sărbătorii ca prezenţă şi lucrare a lui Dumnezeu în lume sunt demne de reţinut. Astfel, Daniela Reghina Onu ne reaminteşte că ideea de sărbătoare e legată de sacru şi de relaţia pe care o poate avea omul, atât cât îi este îngăduit, cu divinitatea însăşi. Din această perspectivă, sărbătoarea poate fi privită ca o formă de cunoaştere a divinităţii, fiind rezervată în exclusivitate celor care posedă o credinţă vie şi respectă întocmai imperativele formulate în Decalog şi în alte texte sacre ale Torei. Pe scurt, Sărbătoarea e o formă a cunoaştere prin credinţă – Dumnezeu se arată în sărbătoare prin anumite semne, pe care doar credinciosul, fie el evreu, sau aparţinător al altui neam, le poate descifra – şi, deopotrivă, sărbătoarea este o formă intensă de trăire dominată de speranţă, comuniune, împăcare cu sine şi, în final, de dobândire a unui sens înalt al vieţii. Doar în sărbătoare omul trăieşte bucuria intensă a nădejdii că viaţa lui nu se termină aici pe Pământ, ci va continua veşnic într-o lume din care suferinţa şi moartea lipsesc.

Prof. univ. dr. Constantin Aslam

Universitatea Naţională de Arte – Bucureşti

Directorul Departamentului Teorie şi Cercetare

Pentru cei interesaţi de fascinanta legătură dintre istoria ideilor şi istoria faptelor istorice semnificative, nu lipsesc din acest studiu al Danielei Reghina Onu, gânditori precum, Filon din Alexandria, Josephus Flavius, Maimonide, Kant şi Hegel, Jaspers, Elie Wiesel, Eminescu şi Iorga, Mircea Eliade, Alexandru Şafran, Carol Iancu, Andrei Marga, Lya Benjamin, Leon Volovici, Nicolae Cajal, Norman Manea, Sorin Şlomo Rosen, Richard Wurmbrand ş.a. De asemenea, nu de puţine ori, citatele din Amos Oz şi Oz-Salzberger Fania, din Evreii şi cuvintele, au menirea să aducă o lumină specială pentru chiar nucleul ideatic al cărții, pe cât de necesare ‒ în climatul spiritual şi existenţial al zilelor noastre ‒ pe atât de reuşite: că frăţietatea dintre iudaism şi creştinism nu este un accident al istoriei universale, ci, calea de neocolit, poate cea mai importantă, alături de tradiţia greco-latină, a înţelegerii sensului ei de evoluţie şi de progres: unul fără pericolul autodistrugerii.

Prin cartea ei, Daniela Reghina Onu aduce argumente pentru această linie de gândire; în fond, un îndemn la înţelegere între iudaism şi creştinism, mai ales acum, când provocările umanităţii sunt atât de mari şi de pline de riscuri.

Vasile Morar