Micile tragedii

Considerat cel mai mare poet al Rusiei, Alexandr Sergheevici Pușkin (1799-1837) a scris și proză scurtă, romane în versuri, basme și dramaturgie. Chiar dacă nu a inventat limba rusă modernă, așa cum consideră unii, a dus la bun sfârșit acțiunea celor care luptau de decenii pentru impunerea limbii ruse vorbite – bogată, colorată, vie – în dauna celei încremenite a textelor administrative și religioase. Pușkin a fost inițiatorul folosirii dialectului local în poeziile și piesele sale, creând un stil propriu în care amestecă narațiunea cu teatrul, idila și satira, și având o influență majoră asupra scriitorilor ruși care i-au urmat. Pușkin are și meritul de a fi eliberat literatura rusă de covârșitoarea influență străină, inspirându-se din marii autori europeni, fără a deveni însă un palid imitator al acestora, spre deosebire de predecesorii săi.

Dintre numeroasele operele memorabile ale lui Pușkin, amintim poemele Ruslan și Ludmila, Fântâna din Bahicsarai, Prizonierul din Caucaz; romanul în versuri Evgheni Oneghin; dramele Boris Godunov, Rusalca, Micile tragedii.

Geniul lui Pușkin este pătruns de luminoasa armonie a muzicii lui Mozart, de eleganța artistică, adesea dramatică, dar fundamental solară a acestuia. O claritate apolinică, o transparență a sufletului, la limita indicibilului și misteriosului, toate aceste caracteristici se regăsesc în dramele poetice din Micile tragedii.

Micile tragedii sunt, deci, rodul amar al întâlnirii poetului cu trecutul, în expresia paradigmatică a căreia reînvie cavalerii pasiunilor devorante: Faust, Don Juan, Cavalerul avar, Salieri. Toți aceștia ospătează în timpul ciumei, gustă – adică – din marile plăceri pe margine de prăpastie, sub semnul predestinării tragice. Demonul îi împinge până la punctul de vârf al pasiunilor, ca de acolo să-i arunce, în virtutea implacabilei lucrări a dialecticii, direct în brațele Morții. Acad. Mihai Cimpoi

Cu cât inspirația este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Pușkin și versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, așa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu și de curgător. Lev Tolstoi

Suntem niște pigmei în comparație cu Pușkin. Nu mai există printre noi un asemenea geniu. Ce frumusețe, ce vigoare are fantezia lui! Feodor Dostoievski