Ministerul durerii

Roman tradus în peste 20 de țări, nominalizat la prestigioasele Prix Femina și Independent Foreign Fiction Prize UK

Ministerul durerii este un roman despre nostalgia apartenenţei, despre farmecul şi oroarea trecutului recent. Protagonista, Tania Lucić, părăseşte Zagrebul devastat de război şi ajunge să predea un curs despre literaturile din fosta Iugoslavie la Universitatea din Amsterdam, unei grupe de studenţi la rândul lor exilaţi. Confruntată cu dificultatea de-a găsi un teren comun pentru discuţii, Tania transformă seminarele într-un program experimental de terapie literară, menit să exorcizeze demonii prezentului şi să redescopere coeziunea distrusă de război. Acest periplu al memoriei aduce la suprafaţă obiecte, gesturi, mirosuri şi gusturi uitate, dar şi traume nevindecate încă, ale căror consecinţe se vor dovedi fatale.â

Dubravka Ugrešić s-a născut în 1949 în Kutina, Iugoslavia. Şi-a făcut studiile la Universitatea din Zagreb, având dublă specializare, în limba rusă şi în literatură comparată. Vreme de douăzeci de ani a lucrat la Institutul de Teoria Literaturii din cadrul aceleiaşi universităţi, urmându-şi, de asemenea, cariera de scriitoare. Literatura rusă de avangardă i-a stârnit interesul şi, în cadrul unui program editorial internaţional, a redescoperit scriitori ruşi uitaţi, a publicat un volum de eseuri despre proza contemporană rusă şi diverse traduceri. De-a lungul anilor ’80, a publicat povestiri şi romane foarte apreciate de critica literară, printre care Străbătând fluxul conştiinţei (1988), distins cu prestigiosul premiu NIN. Din pricina poziţiei sale critice faţă de excesele naţionalismului din fosta Iugoslavie, în 1991 a devenit victima unei violente campanii de presă, fiind numită „trădătoare”, „inamic public” şi chiar „vrăjitoare”. Hărţuirile îndelungate şi ostracizarea din viaţa publică au determinat-o, în cele din urmă, să părăsească Croaţia în 1993. A continuat să lucreze la publicaţii europene şi să publice romane şi volume de eseuri, printre cele mai cunoscute numărându-se Muzeul capitulării necondiţionate (1998), Cultura minciunilor (1998), Cititul interzis (2003), şi a fost distinsă cu importante premii literare europene. Cărţile ei au fost traduse în toată lumea, în peste douăzeci de limbi.