Minte și cosmos

Unul dintre obiectivele legitime ale filozofiei este acela de a investiga limitele chiar și ale celor mai avansate și mai de succes forme de cunoaștere științifică contemporană. Poate fi frustrant să recunoaștem, dar ne aflăm pur și simplu în punctul în care ne aflăm în istoria gândirii umane, iar urmașii noștri vor face descoperiri și vor dezvolta forme de înțelegere pe care acum nici măcar nu ni le putem imagina. Oamenii sunt dependenți de speranța unui bilanț final, însă modestia intelectuală ne cere să rezistăm în fața tentației de a presupune că instrumentele pe care le avem astăzi la dispoziție sunt în principiu suficiente pentru a înțelege universul în totalitatea sa. Semnalarea limitelor lor este o sarcină filozofică – indiferent cine o întreprinde –, mai degrabă decât o parte integrantă a activității științifice – deși putem spera că, dacă aceste limite sunt recunoscute, se poate ajunge la descoperirea unor noi forme de înțelegere științifică. Oamenii de știință sunt foarte conștienți de cât de mult nu cunosc, dar aici e vorba de altceva: nu doar de recunoașterea limitelor a ceea ce este de fapt înțeles, ci de încercarea de a discerne ceea ce poate și ceea ce nu poate fi, în principiu, înțeles prin metodele existente. (Thomas Nagel)