Misterioasa dispariție a unui pitic de grădină

Această poveste despre adolescenţi şi pitici de grădină este poate cea mai complexă de până acum. Ea este în acelaşi timp poveste, feerie poetică, carte de aventuri, dar şi eseu, analiză de societate, semnal de alarmă, listă de întrebări.(Andra Bădulescu)

„Suntem cu toții niște umbre

De om dezamăgit un pic,

Ne consolăm însă cu gândul

Că omul e și mai pitic.

Suntem cu toții cam ridicoli

Și la gândire cam greoi,

Dar omul fără sens în viață

E mai ridicol decât noi.“

Fiecare grădină are piticii ei: bucătari, florari sau jucători de cărți, pitici cu telefon, binoclu sau telecomandă. Din plastic, ceramică, ghips sau lemn.

Din când în când, se strâng cu toții sub clar de lună pentru a se încărca de energie și... a mai uita de oameni. Neglijate, micile obiecte-ființe hotărăsc să părăsească grădinile, la îndemnul lui Filip, băiatul care le călăuzește, roiuri-roiuri, cu sunetul legendar al fluierului.

Revolta piticilor naște o aprigă dezbatere publică despre sensul vieții, iar proprietarii lor, cu sufletul răscolit, își cântăresc cu luciditate idealurile pierdute și bucuriile uitate.