Moștenirea familiei Kurt

Epuizat din stoc
SKU
C206368
22.09 LEI
Pe scurt

„Nu sunt dintre cei care cred că artistul, scriitorul sunt scutiţi de responsabilităţi. Dimpotrivă, responsabilitatea lor este mai mare decât a celorlalţi oameni, pentru că ei se află în capul coloanei și trebuie să arate drumul de urmat. Sunt adânc recunoscător Academiei Suedeze pentru că mi-a recunoscut eforturile în această direcţie și vreau să ridic acum paharul pentru succesul activităţii sale în promovareaa ceea ce este reprezentativ și nobil în literatură.“ Bjørnstjerne Bjørnson, Discursul de la Stockholm, 1903

„Autor al primelor drame istorice moderne în Norvegia, al unor saga care i-au influenţat, printre alţii, pe Selma Lagerlöf sau Knut Hamsun, Bjørnson rămâne, alături de Henrik Ibsen, Alexander Kielland și Jonas Lie, unul dintre cei patru autori majori ai Norvegiei de la sfârșitul secoluluial XIX-lea.“ Andreea Răsuceanu


„Când se rostește numele lui Bjørnson, parcă s-ar desfășura stindardul Norvegiei. Cu calităţile și lipsurile lui, cu geniul și cu slăbiciunile sale, el e tot atât de complet norvegian pe cât de complet francez este Voltaire.“ Georg Brandes


Biblioteca pentru toţi“ iniţiază prima serie de literatură universală dedicată scriitorilor laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură. Colecţia „Nobel“ cuprinde selecţia celor mai cunoscute opere ale lor.

Mai multe informații
EdituraLitera
Colecție Nobel
ISBN 978-606-8481-22-7
Număr de pagini 416
Formatul cărţii 12x20
Tip copertă cartonată
Data apariției 2013
Premii Nobel 1902
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsMoștenirea familiei Kurt
Rating-ul tău