Nero

Epuizat din stoc
SKU
C95650
32.02 LEI
Pe scurt
Imparatul roman Nero a ramas in istorie ca un monstru venal, care canta la lira si recita versuri din Homer in timp ce admira Roma cuprinsa de flacari. Insa in lucrarea de fata Edward Champlin analizeaza cu spirit critic, dar obiectiv, faptele reprobabile atribuite lui Nero, demonstrand ca ele au fost de fapt niste actiuni sovaielnice, ale unui histrion care, desi ajuns intamplator pe tronul Cezarilor, dovedea o perfecta cunoastere a mitologiei si istoriei romane si un remarcabil simt al spectacolului.
Nero si-a otravit fratele mezin, rival la tron, la indemnurile mamei sale, dupa care a asasinat-o chiar pe aceasta, dupa ce probabil se bucurase de farmecele ei trupesti. Prada unui acces de furie, si-a ucis sotia insarcinata, dar cuprins de regrete, s-a casatorit apoi cu un tanar care semana izbitor cu ea, si pe care, spre a-l face cat mai efeminat, l-a castrat. A urcat pe scenele teatrelor spre a da viata fie unui om cuprins de nebunie, fie unei femei pe cale sa nasca si a manat un car tras de zece cai, la olimpiada. A instigat, poate, la incendierea Romei, invinuindu-i ulterior pe crestini de aceasta fapta si transformandu-i in torte vii, care sa-i lumineze noaptea gradinile. Fara sa caute reabilitarea monstrului infatisat de istorie, Champlin ni-l prezinta pe Nero dintr-o alta perspectiva, mai vie, ilustrand motivele aflate in spatele gesturilor sale teatrale si relevand artistul care se dorea a fi o figura eroica, asemeni personajelor mitologice. Din aceasta perspectiva, cartea lui Champlin reprezinta o stralucita interpretare data textelor antice ale lui Tacitus, Suetonius sau Dio Cassius. Stilul abordabil, constructia inedita a lucrarii sunt de natura sa cucereasca orice cititor, prinzandu-l in mrejele unui subiect fascinant.
Mai multe informații
EdituraAll
Ediția cărții I
ISBN 978-973-571-585-4
Traducător Tudor Gabriel
Număr de pagini 320
Formatul cărţii 16.5x23
Data apariției 2006
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsNero
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!