Nero

Nero si-a otravit fratele mezin, rival la tron, la indemnurile mamei sale, dupa care a asasinat-o chiar pe aceasta, dupa ce probabil se bucurase de farmecele ei trupesti. Prada unui acces de furie, si-a ucis sotia insarcinata, dar cuprins de regrete, s-a casatorit apoi cu un tanar care semana izbitor cu ea, si pe care, spre a-l face cat mai efeminat, l-a castrat. A urcat pe scenele teatrelor spre a da viata fie unui om cuprins de nebunie, fie unei femei pe cale sa nasca si a manat un car tras de zece cai, la olimpiada. A instigat, poate, la incendierea Romei, invinuindu-i ulterior pe crestini de aceasta fapta si transformandu-i in torte vii, care sa-i lumineze noaptea gradinile. Fara sa caute reabilitarea monstrului infatisat de istorie, Champlin ni-l prezinta pe Nero dintr-o alta perspectiva, mai vie, ilustrand motivele aflate in spatele gesturilor sale teatrale si relevand artistul care se dorea a fi o figura eroica, asemeni personajelor mitologice. Din aceasta perspectiva, cartea lui Champlin reprezinta o stralucita interpretare data textelor antice ale lui Tacitus, Suetonius sau Dio Cassius. Stilul abordabil, constructia inedita a lucrarii sunt de natura sa cucereasca orice cititor, prinzandu-l in mrejele unui subiect fascinant.