Nespus
Aflat la al doilea volum de versuri, Lucian Cojocaru ne oferă ocazia de a fi părtași la evoluția unui poet. Împărțit în nouă capitole grupate, mai mult sau mai puțin, în jurul unei teme centrale.
„Nespus” propune încă din titlu o ambiguitate interesantă: nespus – ceva rămas nenumit în primul volum? Sau ceva atât de mare, de intens, încât nu poate fi exprimat? Sau e vorba, poate, de adverbul „nespus”, folosit în construirea superlativului?
Oricare dintre răspunsuri e legitim, căci volumul propune un caleidoscop de teme universal valabile, tratând omul sub aspectul multitudinii fațetelor sale: omul-iubit, omul-păstrător al tradițiilor strămoșești, omul-muritor, omul-patriot, omul-părinte și mai ales omul-entitate gânditoare.
Claudia Drăgănoiu

| Editura | Vremea |
|---|---|
| ISBN | 9789736459757 |
| Număr de pagini | 204 |
| Formatul cărţii | 20 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2020 |

Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou