Noaptea cea mai lunga: Dincolo de intuneric

în stoc
SKU
a224309
29.90 LEI
Pe scurt

Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in tiraje de 250 000-300 000 de exemplare, se epuizau in doar cateva zile. Cazurile inventate de el erau atat de surprinzatoare, incat anchetatorii profesionisti ii cereau sfaturi pentru rezolvarea unor cazuri reale. A fost distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti – pentru cartea-document Si a fost ora H (1971) – si cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1976). A murit, dupa o lunga suferinta, la Bucuresti, pe 24 decembrie 2008.

Ne aflam in anul 1943. Razboiul pare sa se apropie de final. Puterile Axei slabesc, iar Aliatii se apropie de Regatul Romaniei. In aceste conditii, fortele politice incearca o apropiere de „Cei Trei Mari“ fara a trezi suspiciunile aliatilor germani, cu stiinta si acordul tacit al maresalului Antonescu.

In jurul arestarii a trei englezi parasutati pe teritoriul tarii, in cadrul unei operatiuni menite sa conceapa o strategie de iesire a Romaniei din razboi, se tese o noua poveste cu spioni, crime si otraviri, agenti dubli si tradari, in care sunt implicate multe dintre personajele deja cunoscute din seria Pe urmele agentului B-39 sau din romanul Un glonte pentru rezident. Nu ratati a doua parte a romanului Noaptea cea mai lunga, Marea confruntare!

Mai multe informații
EdituraPublisol
ISBN 9786069739761
Număr de pagini 144
Formatul cărţii 11 x 18 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsNoaptea cea mai lunga: Dincolo de intuneric
Rating-ul tău