Note din secolul kitsch

Volum câștigător al Premiului „Alexandru Muşina” pentru debut în poezie, ediția a VII-a

Nu mai e nimeni între Ruxandra Novac și Antonia Mihăilescu la care rafalele de notații, trase în enunțuri cât mai scurte și mai pregnante, să fie atât de electrizate de iritare, angoasă și exasperare. Și nimeni la care, dedesubtul lor, să se simtă atât de acut traumatismul candorii. Tocmai pentru că acolo e sursa, Antonia bravează ea însăși în cinism, nu numai nelăsând nici o șansă imaginarului eufemizant (care „se lasă” peste oraș, dar nu peste poemele ei), ci apăsând flagrant pe notația de denunț, gen: „oamenii au nevoie de stimulente gen morții din jur”. E un cinism ca replică la traumă și trecut direct pe seama scriiturii, devenită un mecanism aproape sadic al consemnării seci. Antonia face alergie la orice iluzie și la orice adiere de reverie, anunțând brutal și cât se poate de răspicat: „cine nu-i rudă cu moartea nu-i ruda mea”. Această somație promite ceva profund neliniștitor.

Al. Cistelecan

Uneori te întrebi ce fel de jivină e poetul: reală sau fantastică, ierbivor sau animal de pradă, mamifer, pasăre, pește sau altceva. În cazul Antoniei Mihăilescu, mi se pare limpede că avem de-a face cu o panteră. O tânără panteră, care-și explorează și ia în stăpânire teritoriul: veșnic în alertă, la pândă chiar și atunci când pare că doarme, agresivă și retractilă, puternică și fragilă și, în primul rând, solitară. Teritoriul pe care îl cercetează și apropriază e propria viață. Adică, lucrurile care i s-au întâmplat până acum. Apoi, lucrurile care se întâmplă în jurul ei, realitatea agresivă care nu are cum să nu ne afecteze. În al doilea rând, e vorba de poetic. De negocierea dintre acesta și „poetic”, de retrasarea, valabilă în cazul oricărui poet adevărat, a graniței mereu schimbătoare dintre ele. În al treilea rând, și aici devin ușor neliniștit, ea intră în tipologia poetului tânăr, superb, în sensul etimologic, latin: războinicul (indiferent de gen) care se aruncă cu pieptul înainte în toate bătăliile, fără să pară a-i păsa de rezultatul lor. Îi urez norocul de a supraviețui, puterea de a merge înainte și curajul de a o lua de la capăt de câte ori e nevoie.

Romulus Bucur