Noul interzis

Boomer estet & hipster non grata, rebel fără cauză & Hamlet în pustiu, candid în sentință & bestial în predicat, Coande rămîne imposibil de clasat într-o modă a literaturii: nu pentru că îi repugnă moda actuală, ci pentru că poezia sa e o modă în sine. Darius Brașov

Asemenea lui Max Stirner, eul liric al lui Coande poate să spună: „Eu sînt propria mea specie, sînt fără normă, fără lege, fără model.” Ștefan Bolea

Cele douăsprezece volume și două antologii publicate din 1995 pînă azi fac din Nicolae Coande unul dintre poeții români de primă linie din postcomunism. Dublat de un excelent eseist și critic de poezie (deși nu a ținut să-și facă un titlu de glorie din asta), Coande este, alături de numai cîțiva congeneri, unul dintre cei care au rămas la un nivel foarte înalt, de la debutul cu În margine pînă la Noul interzis. De o admirabilă coerență cu sine, scriitura lui este deja marcă înregistrată, iar faptul că și-a păstrat independența, ținîndu-se departe de coterii și de jocurile istovitoare de putere ale „lumii literare” e pentru mine o garanție că, dincolo de marile calități ale literaturii pe care o scrie, Coande se numără printre cei mai îndărătnici și mai asumați poeți ai acestor vremuri haotice. Claudiu Komartin