Noumenoir

în stoc
SKU
a145958
29.95 LEI
Pe scurt

România anului 2085 este împărțită aproape în totalitate în cei care fac literatură și cei care o judecă. În fosta mănăstire de maici transformată în hotel pentru scriitorii exilați care nu mai pot scrie, „A nus Dei“, fostul scriitor Radu Lenea își duce traiul prin crâșmele de la ultimul etaj, chinuit de insomnie și dependent de droguri distilate din figuri de stil. Pacea îi este tulburată într-o seară în care Lizaveta Markov, una dintre femeile fatale ale hotelului, îi dă în grijă un manuscris secret care poate schimba radical cursul istoriei. Prizonier în vâltoarea tragediilor, prins în bătaia focurilor și hăituit de înspământătorii Kritikos, gangsteri ai Secretariatului de Critică al lui M. Nămolescu și mâna sa dreaptă, Khan Kristos Kanacke, Radu Lenea se hotărăște să scoată manuscrisul din hotel, chiar cu prețul identității sale. Manuscrise secrete, organizații clandestine, urmăriri și crime, sex și umbrele unor iubiri sunt ingredientele acestui delir literar în care nimic nu este ceea ce pare.

„Moartea îmi pare singurul lucru cu adevărat demn de încropit vreo discuție în juru-i, iar iubirea – că pentru asta ne-am adunat cu toții aici, nu? – nu e decât un pretext, un panaceu placebo, o fugă de, o mai-lasă-mă-un-pic. Când spui iubire, spui de fapt moarte. Știai tu, domnule Radu Lenea, că „iubirea” e de fapt „moartea” scris greșit? Și că, deși singurele litere în comun formează cuvintele „rea”, „era” și „are”, acestea sunt de fapt emisari nocturni care, dincolo de toate, când totul se termină, la sfârșitul zilei, formează cu totul alte cuvinte, absolut improbabile statistic și lexical. Iar asta e ceva cu adevărat sfâșietor; ceva ce-ți poate frânge inima, nu, scumpule? Multitudinea improbabilă de combinații ale literelor e ceva ce-ți poate frânge spiritul.”

Mai multe informații
EdituraHerg Benet
Colecție Cartile Arven
ISBN 978-606-763-035-0
Număr de pagini 208
Formatul cărţii 13×20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsNoumenoir
Rating-ul tău