Când am început să scriu această carte nu aveam cunoștințe despre arhitectură.Nici acum nu pot să spun că am acumulat cine știe ce. Știu însă că niciodată nu mi-am refuzat plăcerea de a admira o casă sau un edificiu vechi, pe oriunde m-au purtau pașii. Este un sentiment de desfătare sublimă, ca și cum aș fi ascultat Cantafabule sau Pink Floyd sau aș fi băut un ceai dulce cu rom la Cabana Omu admirând splendoarea munților din jur. La acest nivel am simțit eu…
Constantin M. Cantacuzino, îndeobște cunoscut sub numele de Bâzu Cantacuzino, s-a născut la 11 noiembrie 1905, într-o familie din vechea aristocrație românească. Era descendent al Cantacuzinilor, boieri cu origini bizantine, care au dat țărilor române pe domnitorii Șerban și Ștefan Cantacuzino, pe stolnicul Constantin Cantacuzino dar și pe marele spătar Mihai Cantacuzino.Începând cu anul 1932, a început fie atras iremediabil de lumea aviației,…
„Cunoașterea trecutului pe care îl închide orașul București în rețeaua și profilul său edilitar – de la cartierele sale vechi la cele mai noi cvartale – este echivalent cu parcurgerea unei lecții de istorie a patriei în general și a Capitalei sale în special. O astfel de cunoaștere și de inițiere în trecutul Bucureștilor de altădată este un act de educație patriotică, un mod pedagogic de a-ți forma sentimente estetice și…
Traducerea românească a eseului despre cruce a lui Vintilă Horia este o surpriză de trei ori plăcută. Înainte de toate, așa cum suntem obișnuiți la acest autor de excepție, avem în fața ochilor nu atât un exercițiu de erudiție, ceea ce nu exclude o impresionantă incursiune culturală, cât unul de cugetare. Suntem invitați în grădina interioară a unei gândiri căutătoare. În mijlocul exceselor raționaliste ale epocii în care trăia și pe care…
„Cancelaria” este cartea de debut a unei scriitoare din Constanța, Simona Silvia Bădulescu, o carte scrisă sub forma unui jurnal, a unei răbufniri față de neajunsurile unei meserii pline de responsabilitate – cea de profesor.Veți putea pătrunde în universul adesea interzis al cancelariei, acolo unde cei pe mâna cărora încape educația generațiilor de mâine nu mai au secrete. Intrigi între colegi, situații umilitoare la clasă, lipsuri financiare…
UN PORTRET ÎN ACUARELĂ AL ROMÂNIEI. Am cercetat cu pasiune o parte însemnată a patrimoniului construit din toată țara și am cules de pretutindeni imaginile cele mai valoroase și interesante de orașe, străzi, piețe, monumente, clădiri, biserici și case. Studiile efectuate timp de șase ani de studenții de la Arhitectură îi pregătesc ca viitori arhitecți să cunoască temeinic istoria comorilor de arhitectură pe care le-a moștenit România în decursul…
„Dor cuantic” vine în continuarea succesului de care s-a bucurat primul volum de poezii al Gabrielei Aronovici, „Iubire cuantică”, și oferă o lectură plăcută, sentimentală. Mesajul tuturor poeziilor cuprinse în acest volum este iubirea, în toate ipostazele ei umane – iubirea neîmplinită, iubirea care te face să visezi cu ochii deschiși, iubirea geloasă, iubirea care se sacrifică, iubirea care străbate trecerea anilor. Acest volum se…
O mama singura. O familie haotica. Un strain chipes. O poveste de dragoste neasteptata. Cu doua slujbe si doi copii, Jess Thomas se straduieste sa faca totul cat mai bine in fiecare zi. Dar e greu fara nici un ajutor. Mai ales ca uneori isi asuma riscuri prea mari din nevoia de a-si indeplini cat mai bine rolul de mama... Tanzie, fiica lui Jess, deosebit de inteligenta, este pasionata de matematica, dar, lipsita de orice fel de sustinere, nu va avea ocazia sa atinga succesul. Iar Nicky, fiul…
Juan José Millás ne propune un roman psihologic despre relațiile speciale ale unui triunghi amoros. Căsnicia anchilozată în rutină dintre Julio și Laura supraviețuiește doar datorită vecinului lor Manuel. Însă tragedia lovește perechea atunci când Manuel suferă un accident care îl lasă într-o stare vegetativă.În centrul acestei povești intense este amestecul de stranietate și luciditate cu care Julio face față noii sale situații. Rotunjit…
"Dupa ce si-a amanat destul de mult debutul editorial, Cristina Stancu pare a-si fi descoperit in sfarsit propriile teritorii poetice (dar si existentiale), niste teritorii crepusculare, cateodata apocaliptice, populate de o umanitate bantuita de anxietati, nelinisti thanatice, stari de Spaltung, crize ale limbajului si comunicarii, scene de supliciu si autosupliciu. Scrie o poezie introspectiva, care nu ezita adesea sa aduca la suprafata vegetatii sufletesti pline de stranietate, o poezie…
„Numai atât cât este absolut necesar sugestiei. Revelații care stârnesc curiozități familiale instabile, farse ale conștiinței când corpul este detașat de acțiunile fizice. Naratorul se plasează întotdeauna la o distanță confortabilă, reușind să evite cu ușurință sentimentul compasional, de care alții au abuzat cu succes. Obiectivism și realism senzorial sunt două mobile esențiale care însoțesc cititorul în interiorul fantomatului. Atunci…
Lucrarea trateaza relatia intre una dintre cele mai importante trasaturi genetice – sistemul de grup sangvin ABO – si mediu, relatia intre sanatate, starea de boala si grupa de sange.
Prin prezenta lucrare, autorii au urmarit sa puna la indemana celor care cultiva vita-de-vie, cunostintele necesare executarii corecte a taierilor in uscat, lucrare de baza in dimensionarea marimii productiei de struguri, a calitatii acesteia, cu mentinerea puterii butucului de vita-de-vie, ca si a longevitatii ei.
Ca urmare a vigilentei lui, Schnauzerul este cainele imposibil de ispitit de catre straini, astfel incat este considerat gardianul ideal in paza caselor si bunurilor noastre.
In aceasta lucrare, cu caracter monografic a Familiei Cactacaee, autorul a preluat si imbunatatit o parte din capitolele realizate de domnia sa in lucrarea “Cactusii”, editia din l985. Intr-o prezentare grafica de exceptie, in cele 695 de pagini sunt prezentate planse color cu peste 2000 specii si varietati.
O carte care iti pune mintea la contributie, creata special de expertii de la Mensa.In acest volum vei gasi zeci de enigme si probleme de logica matematica, tipare numerice si teste pentru gandirea logica. Fiecare exercitiu a fost creat pentru a testa un anume aspect al capacitatilor tale de gandire si pentru a-ti imbunatati abilitatile mintii. Toate solutiile corecte, cu explicatii, se gasesc la sfarsitul cartii.
Cartea contine o serie de probleme de logica pentru a-ti imbunatati gandirea logica si laterala cu ajutorul unor puzzle-uri si al unor probleme.Sunt incluse 180 de exercitii, de la ghicitori si enigme la probleme mai complexe de gandire laterala si modele numerice. Expertii de la Mensa iti pun la incercare toate abilitatile in rezolvarea unor probleme si, totodata, te ajuta sa le imbunatatesti.
Cartea contine o serie de teste de matematica create de expertii Mensa cu scopul de a-ti imbunatati gandirea matematica prin exercitiu, repetare si invatare.O suta cincizeci de intrebari, de la adunari si scaderi in foc continuu la ecuatii mai complicate si la modele numerice. Expertii de la Mensa iti pun la treaba toate abilitatile in rezolvarea unor probleme si, totodata, te ajuta sa le imbunatatesti.
Aceasta carte contine 200 de teste de inteligenta concepute de expertii Mensa pentru a te ajuta sa‑ti imbunatatesti puterea creierului.Ofera-i de lucru mintii tale cu aceste teste care contin numeroase tipuri de modele repetitive si provocari matematice, precum si probleme de lexic si de logica. Sunt oferite toate solutiile si explicatiile, dar si detalii despre cum sa-ti interpretezi rezultatele si sfaturi pentru a obtine cel mai bun punctaj.
In jurul nostru exista un numar nesfarsit de minuni ale naturii. Aceasta carte este o pretioasa sursa de inspiratie pentru oricine vrea sa descopere cele mai spectaculoase minuni ale naturii de pe Pamant.Volumul include situri celebre, cum sunt Marele Canion, muntele Everest sau Marea Bariera de Corali, dar si nestemate mai putin cunoscute, cum ar fi padurea Shirakami-Sanchi sau frumoasa insula Vranghel. Ilustrata cu fotografii uimitoare si oferind sfaturi utile pentru vizitarea acestor locuri…
PREZENTARE• Deseneaza!• Pune-ti mintea la contributie!• Coloreaza!• Rezolva jocurile logice!• Fa-ti timp pentru pasiunile tale!Traieste viata in culori alaturi de prietenii tai din serialul TV Soy Luna!
O carte care te informeaza, te educa si te binedispune. CUM SA INVETI INTREBANDFenomene atmosferice, animale, plante, dinozauri, corp uman, stiinta si tehnologie, astronomie... tot atatea domenii fascinante care iti starnesc interesul si te indeamna sa iti pui intrebari, ca sa inveti ceva nou si sa iti satisfaci curiozitatea.Fiecarei intrebari i se raspunde printr-un text formulat simplu si concis, pe intelesul tuturor, insotit de ilustratii si fotografii sugestive si edificatoare.In plus,…
PESTE 400 DE INTREBARI DIN CELE MAI VARIATE DOMENIICare este culoarea tricoului primului ciclist clasat in Turul Frantei?Care este animalul sacru in religia hindusa?Cine a scris Cartea Junglei?De ce anume se ocupa UNICEF?Cine a descoperit penicilina?Ce este Marele Nor al lui Magellan?Cate tentacule are o caracatita?Ca sa afli daca ai raspuns corect, e suficient sa intorci pagina si vei gasi indatasolutia, impreuna cu casete de text cu informatii suplimentare si curiozitati, pluso serie de…
Participa la cea mai tare cursa de masini a anului! Afla povestea lui Fulger McQueen, masinuta de curse care viseaza sa ajunga o legenda a pistelor de raliu, alege din fiecare coloana cuvintele potrivite si completeaza spatiile ramase libere in text. E randul tau sa citesti! La sfarsitul povestii vei gasi o multime de jocuri si activitati distractive si vei participa la aventurile lui Fulger in Valea Radiator. E vremea sa te distrezi!
Redescopera magia basmelor! Citeste povestea lui Belle, frumoasa fata care salveaza Bestia prin puterea dragostei, alege din fiecare coloana cuvintele potrivite si completeaza spatiile ramase libere in text. E randul tau sa citesti! La sfarsitul povestii vei gasi o multime de jocuri si activitati distractive si vei participa la aventura lui Belle in castelul fermecat al Bestiei. E vremea sa te distrezi!
Daca iti place sa rezolvi exercitii, iata cartea potrivita pentru tine! Plina de provocari care iti vor ajuta creierul sa ajunga in forma maxima, aceasta carte contine exercitii create de Mensa pentru a-ti antrena mintea si a te distra. Exercitii create de Carolyn Skitt, Harold Gale si Robert Allen.
Invat sa citesc este o colectie special creata pentru a-i ajuta pe cei mai mici cititori sa porneasca in aventura lecturii. Formatul accesibil, povestile bogat ilustrate si textul adaptat la nivelul de intelegere al copiilor de varsta prescolara contribuie la captarea atentiei si a interesului cititorilor incepatori si ii motiveaza totodata sa paseasca increzatori in lumea magica a povestilor. NIVELUL 1: Cunosc literele• 32 de pagini• text scurt, bogat ilustrat•…
Este anul 1957, si membrii familiei Dollanganger par sa duca o existenta lipsita de griji in caminul lor idilic din Gladstone, Pennsylvania… pana cand tragedia loveste crunt. In ziua in care Christopher, capul familiei, este ucis intr-un accident, vaduva lui, Corrine, trebuie sa se confrunte cu povara unor datorii pe care nu-si poate permite sa le plateasca. Singura ei salvare este sa se intoarca la conacul parintilor sai foarte instariti pentru ajutor. Mama ei, Olivia Foxworth, o fiinta…
Si-a dorit o aventura. Dar nu si-a imaginat ca va ajunge atat de departe. Totul incepe cu un reality-show. Doisprezece concurenti sunt trimisi in padure pentru a fi supusi unor provocari extrem de dure. In rastimp, lumea e devastata de o catastrofa, despre care, izolati de societate, concurentii nu stiu nimic. Cand da intamplator peste anumite indicii, tanara Zoo, una dintre participante, isi imagineaza ca totul face parte din joc. Singura si dezorientata, ea refuza totusi sa se dea batuta.…
lasici contemporani Litera pune laolalta scriitori contemporani laureati sau nominalizati ai unor prestigioase premii literare, care le prefigureaza statutul de „clasici”. Fictiunile cele mai noi, cele mai vandute, cele mai iubite din zilele noastre – carti pe care abia astepti sa le citesti. Premiul Man Booker International (2009) In povestirile sale, Alice Munro surprinde momentul in care o persoana este transformata pentru totdeauna de…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou