Ediție filologică, studiu introductiv, tabel cronologic, traducere și note de Mianda Cioba Antologia de față cuprinde câteva dintre cele mai importante scrieri ale umanistului spaniol Fernán Pérez de Oliva, reunite sub titlul celei mai cunoscute dintre ele, Dialog despre demnitatea omului. Dacă în Dialogul dedicat dezbaterii asupra condiției umane autorul aduce la lumină o superbă viziune echidistantă despre om al cărei optimism este rezultatul deliberării și pe care, cu entuziasmul celor…
Continuarea îndrăgitei cărți „Sâmbăta când vine Sambo” Pățaniile domnului Gambrino Berebum și ale lui Sambo continuă în acest volum, spre hazul și deliciul cititorilor. Nimeni nu poate intra în atâtea buclucuri și neînțelegeri nevinovate ca acești doi prieteni, mai ales când Mașina Dorințelor este pusă în funcțiune. Dar ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să primești! Domnul Gambrino vrea o mașină, deși nu are permis, vrea o vacanță pe o insulă pustie, fără să se gândească la faptul că o…
„Antologia de față ordonează cronologic perspectivele mereu schimbătoare asupra lumii, sesizând principalele lor focare și intrând în miezul lucrurilor, în căutarea acelui strat profund unde scrierea lui Calvino devine una singură: nu cea a eseistului, nici cea a prozatorului, ci aceea a unui scriitor italian care în proza eseurilor sale este intrinsec scriitor, iar în prozele sale literare e intrinsec eseist. De fapt, cred că există un singur Calvino, poet al lumii, un clasic al literaturii și…
Publicat în 1985, dar la fel de actual patru decenii mai târziu, distins cu Clifton Fadiman Medal și finalist la International Ritz Paris Hemingway Award, Annie John este unul dintre cele mai crude și emoționante romane de formare. O poveste senzuală, densă și tulburătoare, care transformă rana maturizării în frumusețe pură. Annie John crește în culorile, miresmele și superstițiile insulei Antigua, descoperind că iubirea și cruzimea sunt inseparabile. Anii de școală, cu prieteniile…
Prix Jan Michalski de Littérature 2025 Considerată una dintre cele mai puternice voci ale ficțiunii latino-americane contemporane, Guadalupe Nettel este creatoarea unui univers unic, numit de critica literară „universul Nettel“. Povestea fiicei, roman finalist la International Booker Prize în 2023 și distins cu Prix Jan Michalski de Littérature în 2025, explorează multiplele expresii ale maternității și formele pe care le poate lua familia în lumea de azi. Una dintre recomandările cele…
Cronologie de Corina Anton Cu o prefață de Gian Mario Anselmi „Mergând pe urmele unor înaintași iluștri, Guicciardini dă viață unor genuri autobiografice și «judiciare» care își vor afla desăvârșirea la Montaigne. Toate acestea sunt evidente în această «Autoapărare a unui om politic» prezentată pentru prima dată aici în tălmăcire românească. Aceste nemiloase autoanalize, în care apar uneori, printre argumentele judiciare și politice, felurite profiluri subtil psihologice ale «personajului»…
Ilustrații de Sandy Rodríguez După 28 de cărţi publicate, traduse în peste 42 de limbi şi vândute în mai bine de 77 de milioane de exemplare în întreaga lume, Isabel Allende îşi face debutul în literatura pentru copii cu o poveste fermecătoare şi emoţionantă despre legătura dintre un băieţel şi animalul lui de companie. Perla este o căţeluşă curajoasă, care are două superputeri: ştie să se facă iubită de toată lumea şi poate să răcnească mai ceva ca un leu-paraleu. Când află că…
Ilustrații de Kristina Kister Mandale de Ben Guterson O enigmă greu de rezolvat, un secret de familie, mandale misterioase, o aventură care se citește cât ai clipi! Celebrul Emporiu Numărul Nouă, un spectaculos magazin universal de 18 etaje, care oferă tot ce ți-ai putea imagina, pare cel mai lipsit de griji loc din lume. Cu toate astea, Zander, nepotul proprietarei, și Natașa, cea mai bună prietenă a lui, își vor da curând seama că nimic nu e ce pare a fi, iar misterele și magia sunt…
În august 1945, Marea Britanie, Franţa, URSS şi Statele Unite ale Americii au creat la Nürnberg un tribunal menit să-i judece pe conducătorii militari şi civili ai regimului nazist pentru plănuirea unui război de agresiune, exterminarea unor categorii întregi ale populaţiei, folosirea pe scară largă a muncii forţate, jefuirea ţărilor ocupate, maltratarea şi uciderea prizonierilor de război. G.M. Gilbert, psihologul închisorii înaintea şi în timpul procesului de la Nürnberg, a avut şansa unică…
Introducere de John Dicey Prăjiturile, ciocolata, burgerii, plăcintele cu carne... Sună apetisant, nu-i așa? Le asociem cu cele mai plăcute senzații și emoții, poate și cu evenimentele fericite din viața noastră. Încă din copilărie ni s-a indus ideea că mâncărurile de acest fel sunt delicioase, ne aduc bucurie și reprezintă o recompensă. Această carte îți va spulbera toate iluziile despre mult râvnitele bunătăți de care ai ajuns să nu te mai saturi. De fapt, ele nu fac altceva decât să-ți…
O domnie de treizeci și trei de ani, un surghiun în miez de noapte la Salonic, orașul deja cucerit de ideile revoluționare ale Junilor Turci – Pe spinarea tigrului reconstituie, la mai bine de un secol de la mazilire, cea mai fascinantă etapă din viața sultanului Abdul-Hamid II. Un roman contemporan, deopotrivă exercițiu de conștiință și fină analiză psihologică. În conacul Allatini din Salonic, Abdul-Hamid II, sultanul mazilit de Junii Turci, își trăiește surghiunul, înconjurat de o…
„Sabine Hossenfelder e un caz rarisim. Există fizicieni teoreticieni care se pot adresa publicului larg, dar foarte puțini sunt în stare s-o facă într-o manieră atât de atrăgătoare. Evitând orice emfază sau prețiozitate, ea abordează unele dintre cele mai pasionante idei aflate la granițele științei moderne. Rezultatul e o carte captivantă.“ — CHARLES SEIFE Odată traduse în limbaj curent, rezultatele cercetărilor din fizica fundamentală conduc la întrebări a căror miză depășește aspectele…
„Inițierea se află în miezul oricărei existențe umane autentice. Și aceasta din două motive: pe de o parte, pentru că orice viață umană autentică presupune crize profunde, încercări, suferință, pierderea și recucerirea eului propriu, «moarte și înviere»; pe de altă parte, indiferent de gradul de împliniri la care a ajuns, la un moment dat orice om își vede viața ca pe un eșec.În astfel de momente de criză totală, numai o singură speranță…
În urma unei anchete minuţioase desfăşurate sub acoperire, reporterul Carmelo Abbate aruncă în aer mitul castităţii clerului de la Vatican. Preoţii catolici de toate naţionalităţile se bucură de deliciile vieţii de noapte a Romei, trăind existenţe duplicitare. Homosexualitatea şi violurile comise asupra călugăriţelor sunt subiectul mărturiilor adunate de autor în discuţiile cu preoţi aflaţi sub protecţia anonimatului. Investigaţia vorbeşte despre cazurile unor femei care au…
„Am intrat in zodia «lacebunului»: la ce bun mersul la ore? La ce bun studiul? La ce bun cititul? La ce bun bibliotecile? Cata scoala are, in fond, liota de asistente TV si manelisti care populeaza emisiunile de divertisment reambalate sub eticheta showului (late night or otherwise)? Ce rost are sa citesti, cand o cariera de succes se poate cladi atat de usor cu ajutorul unui chirurg plastician sau al unui taraf? Cate BMW-uri iti poate oferi o catedra de istoria artei? Mai…
"Genial, rau, fermecator, irascibil si foarte neconventional - Paul Arden este un original cu un dinamism si o energie extraordinara, inzestrat cu un geniu creativ insotit de un bun-simt deloc... obisnuit." (Roger Kennedy, Saatchi & Saatchi)
"E aproape imposibil sa ratezi un roman inspirat de zvonurile legate de relatia lui Sigmund Freud cu cumnata sa. Este o poveste care va atrage multi cititori catre principiul placerii." Whitney Otto
„Viața e dureroasă, însă până și pasajele pline de suferință din romanul domnului Florescu sunt pline de căldură și umor... România lui Florescu este un loc plin de vrajă, unde se găsesc atât problemele civilizației, cât și oameni primitori și povești. C.D. Florescu pendulează între Est și Vest, dar inima lui bate, cel puțin în această ficțiune, pentru Est. Limbajul său creează o atmosferă foarte densă atunci când e vorba despre țărani și legendele și superstițiile lor. Când Florescu…
Adrian Cioroianu este profesor, doctor în istorie. Decan al Facultății de Istorie a Universității din București (2012-2015), ministru al Afacerilor Externe (2007-2008), ambasador al României la UNESCO (2015-2020). Domenii de interes: istoria comunismului și postcomunismului românesc (structură socială, istorie intelectuală, reprezentări), relații internaționale contemporane. Dintre volumele publicate menționăm: Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului…
„După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neașteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinși în complicitatea pe care o crea însuși dialogul nostru. A început să ne placă jocul pe care-l jucam. Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieții lui, dându-mi senzația că i-am prilejuit o mare și finală recapitulare a ei. Și că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin…
„Aceasta este cea mai bună carte despre problemele practice legate de stabilirea prețurilor.“ — PHILIP KOTLER Hermann Simon, cel mai important expert global în strategia de pricing, ne arată în confesiunile sale cum funcționează acest proces misterios și cum, prin intermediul prețurilor, putem să maximizăm valoarea atât pentru companie, cât și pentru clienți. De-a lungul unei cariere remarcabile ca profesor, antreprenor și consultant în management pentru companii mari și mici din întreaga…
Trăim vremuri de profundă criză morală; valorile umaniste comune s-au erodat. Individualismul, polarizarea exacerbată de mediul online, provocările tehnologiei și ale noilor curente ideologice iscă pretutindeni neîncredere, agresivitate în spațiul public, demagogie, izolare socială. De la acest tablou al societății contemporane pornește argumentația filozofului și teologului Jonathan Sacks, care face o pledoarie pentru regăsirea valorilor morale și a spiritului de comunitate sub semnul…
„Rezultatele primului tur anulat al alegerilor prezidențiale din 2024 au produs un șoc în rândul puzderiei de autointitulați analiști politici și, deopotrivă, în rândul elitei intelectuale. Primele verdicte au împărțit vina cu o promptitudine suspectă: ba serviciile de informații rusești, ba TikTok-ul, ba – inevitabil – poporul însuși. Volumul de față are meritul de a ieși din acest cerc vicios al explicațiilor grăbite și de a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat atunci. Autorii fac ceva…
Traducere, cuvânt înainte și comentarii de Florin Bican Cu douăzeci și unu de desene de Fulvio Testa „Dau un regat pentru un ceai este replica lui Burgess la cărţile lui Lewis Carroll Alice în Ţara Minunilor şi Alice în Ţara din Oglindă contopite într-o singură aventură şi drese cu o doză de Pinocchio. Căci şi Pinocchio se exilează într-o lume care se dovedeşte complet străină de aşteptările lui. Şi toate aceste personaje – Edgar, Alice, Pinocchio – trebuie…
ENOLA HOLMES, SORA LUI SHERLOCK, DEZLEAGĂ UN NOU MISTER! Doctorul Watson, prietenul celebrului Sherlock Holmes, a dispărut fără urmă! Enola Holmes, deși îngrijorată că ar putea fi descoperită de frații ei mai mari, pornește fără ezitare în căutarea lui. Pentru a trece neobservată, este nevoită să recurgă din nou la deghizări dintre cele mai istețe. Ajunsă în sufrageria doamnei Watson, ea descoperă un indiciu îngrijorător: un buchet de flori care simbolizează moartea. Cine l-a trimis? Și ce…
Cea mai bună carte a anului 2023 – New York Times și New Yorker Scriitorul Jorge Luis Borges suferă o cumplită decepție în dragoste și descoperă astfel că iubirea și pierderea ei sunt indisolubil legate. Luptându-se cu vechi prejudecăți științifice, fizicianul Werner Heisenberg arată că în domeniul cuantic nu e posibilă descrierea completă, perfectă a realității. Immanuel Kant își construiește sistemul filozofic înțelegând că mintea umană are limitări fundamentale. Prin…
Cu un interviu de Andrei Nourescu Prefață de Radu Paraschivescu Postfață de Andreea Esca 50 de ani de la zecele perfect, Montréal 1976 „Cartea Nadiei, Scrisori către o tânără gimnastă, reapare la Humanitas când se împlinesc cincizeci de ani de la Jocurile Olimpice de la Montréal. Este o ediţie nouă, îmbogăţită, gata să onoreze cum se cuvine momentul aniversar. O ediţie în care îmi permit să reiau câteva cuvinte scrise pe coperta primei ediţii: «Nadia le spune celor care vor s-o audă că…
Cu prefaţa autorului „În această carte povestesc nu doar de Giotto, ci și de Sfântul Francisc și de Dante ca purtători ai unui nou mesaj, de aceștia din urmă spus în cuvinte, văzuți ca cele trei vârfuri ale unui triunghi echilateral care desenează până în zilele noastre baza progresului speciei umane. Fiu al unui secol nou, pictorul florentin a respirat alături de ceilalți doi aerul unei epoci care a marcat sfârșitul Evului Mediu și deschiderea spre epoca modernă, suind spre acel Umanism cu…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou