Cărţi

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2221-2250 din 5562

pe pagină
Setați descendent
  1. Vom fi mereu prieteni
    21.09 LEI
    Într-o dimineață caldă de primăvară, iepurașul zărește un arici.Nu mai văzuse niciodată ceva atât de țepos. Dar îl îndrăgește imediat. Și ariciului îi place blana moale și catifelată a iepurașului. Din acel moment, se întâlnesc zi de zi în luminișul de lângă pârâu. Toată vara se joacă de-a v-ați ascunselea, fac tumbe, sunt fericiți că s-au întâlnit, și hotărăsc că vor fi prieteni pe viață. Dar, într-o zi…
  2. Steaua de noapte buna
    21.09 LEI
    Elizei îi este frică de întuneric şi uneori chiar nu poate să adoarmă. Dar, când din cer cade o stea, fetiţa descoperă că nopţile pot fi cu adevărat magice.
  3. Gryphony. Sub vraja grifonului
    29.97 LEI
    Un inel misterios: Un roman captivant în care se împletesc întâmplări de demult şi din prezent Melody ajunge la un cerc de pietre din cele mai vechi timpuri. Aici găseşte o piatră ciudată – care se dovedeşte a fi un ou de grifon. Curând, apare Agravain, jumătate leu, jumătate vultur. Animalul miracol nu numai că se dezvoltă rapid, dar poate şi vorbi cu Melody în gând. Din păcate, figuri sinistre din trecut s-au agăţat de ghearele lui Agravain. Şi…
  4. O carte pentru primavara mea
    22.20 LEI
    Nu există ceva mai simplu și în același timp mai complicat decât să scrii o carte de amintiri. Cristina Crețu trece cu nota zece acest examen, la care mulți scriitori nu reușesc să ia nici nota cinci. Cine scrie la persoana întâi este tentat să-și fardeze imaginea. Și mai face o greșeală (pe care Cristina Crețu o face și ea, dar foarte rar): selectează întâmplările trăite nu după expresivitatea lor, ci după importanța pe care au avut-o la vremea respectivă…
  5. In jurul bradului
    16.65 LEI
    Din cuprins: Iarna, bine ai venit! - Iarna de Vasile Alecsandri - Miezul iernii de Vasile Alescandri - Iarna blajina de Tudor Arghezi - Iarna de Ion Luca Caragiale - Noapte de iarna de Otilia Cazimir - Pregatiri pentru iernat de Passionaria Stoicescu Ninge, ninge, ninge - Fulgii de Ion Barbu - Fulgul de zapada de C. Rades - Ninsoarea de Otilia Cazimir - Fulgul de nea de Elia David In tara zapezilor - Viscolul de Vasile Alecsandri - Omul de zapada de Virgil Carianopol - La cules nameti de…
  6. Cartea ceaiurilor
    22.20 LEI
    Să dansezi pe Pink Floyd sau Jimi Hendrix!? O, da! Mai mult decât atât, piesa definitorie a ceaiurilor noastre a fost power play-ul In A Gadda Da Vida, al trupei Iron Butterfly, o bucată de 17 minute, cu solo de baterie de 2 minute și 39 de secunde. Dansam solo-ul de baterie!
  7. Auras Fluturas
    15.54 LEI
    Se spune ca acolo, in tara unde aripile fluturasilor primesc de la Zana-cea-Buna binecuvantarea de a-si lua zborul catre inalt, traieste un fluture fermecat. Acesta, zilnic, se hraneste cu nectarul unei flori deosebite, care-si deschide petalele doar pentru el. Mi-a soptit mie cineva si am aflat ca el este cel mai frumos dintre toti fluturasii care traiesc sau au trait vreodata in acest Tinut al Aripioarelor. Numai ca, pentru a-si mentine puterea de a fi cel mai inaripat printre aripioare, el…
  8. Copiii Primaverii
    15.54 LEI
    Din cuprins: Primavara Ploita Ingerasul Nu mai plange, copile Un cadou pentru mama Mamei de-ajutor Supararea mamei De vorba c-o furnica Cantec de leagan Mama Bunica Sora mai mica Povestea bunicai Bunicuta mea Brandusele Ghiocelul Viorelele lacramioarele Narcisa Macul Trandafirul Luna martie Intrarea Domnului in Ierusalim Jocuri de Florii Ouale pascale plaiul stramosesc Ghicitori
  9. Legendele vietatilor
    15.54 LEI
    Cuprins: Legenda unicornului Legenda zanelor-anotimpuri Legenda balaurilor Legenda elfilor Legenda pisicii si a soarecilor Legenda serpilor
  10. Legendele zanei Fauna
    15.54 LEI
    Cuprins: Legenda caprioarei Legenda aricilor Legenda maimutelor Legenda lupilor Legenda delfinilor Legenda vulpilor Povestea melcilor
  11. ,,Dragoste” si spatiu locativ
    15.54 LEI
    Claudiu Christescu: „Pastrandu-se in bine cunoscuta traditie a comediei romanesti, in care ironiei muscatoare, zeflemelei aspre sau ridicolului crancen le sunt preferate umorul bonom si zambetul condescendent in fata penibilului, ,,Dragoste” si spatiu locativ aduce in scena povestea unui cuplu tanar, sot-sotie, fiecare cu amanta/amantul din ,,dotare”, respectivii intersectandu-se intr-un timp relativ scurt (Craciun-Anul Nou), suficient insa pentru a aparea situatii comice, cu…
  12. Legendele zanei Flora
    15.54 LEI
    Cuprins: Legenda rozei Legenda liliacului Legenda macului Povestea crinului Condurul-doamnei Legenda narcisei Legenda busuiocului si a craitei Legenda bujorului
  13. Revolutia somnului . Cum sa-ti schimbi viata noapte de noapte
    49.95 LEI
    Relatia noastra cu somnul trece printr-o adevarata criza! Munca peste program, viata de familie, conectarea permanenta la telefoane si la internet, aspiratiile si temerile noastre — totul sta in calea detasarii necesare regenerarii de care avem nevoie. Nu mai dam nicio sansa somnului si credem ca acesta este pretul care trebuie platit pentru a avea succes!Arianna Huffington dezvaluie misterul si puterea transformatoare a somnului si ne arata cum sa ne eliberam de griji, sa iesim din timp,…
  14. Acasa
    44.29 LEI
    În romanul Acasă, Marilynne Robinson relatează într-o manieră strălucită parabola fiului risipitor, plasată în oraşul Galaad din Iowa. Jack, fiul depravat al reverendului Boughton, s-a întors acasă după douăzeci de ani. Şiret şi prefăcut în tinereţe, acum un alcoolic pe umerii căruia atârnă secrete vechi de douăzeci de ani, el este în permanent conflict cu tatăl său cu spirit conservator, deşi rămâne cel mai iubit copil. În timp ce Jack…
  15. Unde esti, copilarie?
    25.53 LEI
    Cuprins: - Rugaciune - Somnoroase pasarele - O, ramai - Ce te legeni - La mijloc de codru des - Lebada - Copii eram noi amandoi - Freamat de codru - Revedere - Fiind baiet paduri cutreieram - Doina - La steaua - Povestea codrului - Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie - Colinde, colinde! - Invierea
  16. Numaratoarea spiridusilor
    5.55 LEI
    " 1 Un pitic de-o schioapa ieri cazu in groapa. Se uita cu tanga Si-ncepu sa planga. - Nu mai plange, nene, Zise-un urs alene, Iti intind o laba Si te scot degraba."
  17. Un Abecedar cum gasesti mai rar
    11.10 LEI
     Avionul are-o pana Si coboara-ntr-o poiana. O poiana din padure, Plina de ciuperci si mure. Iata vine un arici, In cojoc si in opinci, Si admira avionul Pana il doboara somnul.
  18. Regina Noptii
    15.54 LEI
    Cuprins: I.  Casa noua II.  Pisica pribeaga III. Regina Noptii IV. Vagabondul Ureche-Spintecata Coada-Muscata V. Cristalul VI. Vrajitoarea Neagra VII. Scoala fulgilor VIII. Prietenii IX. Viscolul X. Craiasa XI. Taina Vrajitoarei Negre XII. Razbunarea XIII. Vantulet de primavara
  19. Printesa si Bufonul
    9.99 LEI
       Printesa de la un timp incoace devenise din cale-afara de mofturoasa. Curtenii se intreceau care mai de care s-o inveseleasca, dar totul era in zadar. — Alteta voastra doreste, prea poate, sa joace gajuri? ii propuse prima domnisoara de onoare. — Ce prostie! Nu cumva imi vei propune sa ne jucam si de-a mijatca? Mi s-a urat pe suflet de gajuri, mijatca si alte nerozii copilaresti. M-am saturat si de voi pana-n gat, caci toti pana la unul nu aveti nici un pic de…
  20. Povestea celor trei Mascarici
    9.99 LEI
    Odata, nu chiar demult, cam vreo cincizeci de ani in urma, intr-o oarecare tara, nu pe la noi, ca sa fim mai precisi, traiau trei mascarici. Nu se stie care erau numele lor adevarate, dar ei isi ziceau Krums, Plums si Fidley. Toata averea lor in cea mai mare parte consta din costume de circ si alte rechizite ce le foloseau pentru spectacol si ea incapea in caroseria unui vechi furgon pe care mascaricii il iubeau ca pe un prieten, caci furgonul era pentru ei si casa, si masa, si mijloc de…
  21. Zana celor micuti
    21.09 LEI
    Fulguta era o fetita timida si sperioasa ca o ciuta. De se intampla sa strige educatoarea la vreun copil, ea se inalbea la fata, genele prindeau a-i tremura usor, ca puful de papadie intr-o boare de vant, si doua lacrimi stateau gata sa i se prelinga pe obrajori. De sub aceste gene dese si lungi te priveau pe furis, iscoditor, doi ochi mari, negri si lucitori, care parca vroiau sa afle dintr-o data toate tainele lumii. La gradinita o puteai vedea adeseori singuratica, instrainata de ceilalti…
  22. Surpriza lui Mos Craciun
    8.88 LEI
    Sala de festivitati a scolii-internat cu numele poetic "Cosmosul copiilor" scanteia in stralucirile unui brad mare, impodobit cu jucarii multicolore, si ale becurilor insirate de-a lungul peretilor. Iar tavanul era luminat de o imitatie a cerului cu stele. La aparitia lui Mos Craciun, sala izbucni intr-un cor, colindandu-l cu zeci de voci tre,uratoare, ce vibrau ca niste clopotei.
  23. Prieteni nedespartiti
    8.88 LEI
    Cuprins: Intalnirea neasteptata Copiii fac cunostinta Ziua de nastere Cele mai placute distractii Seara festiva Fiorul dragostei Visul minunat
  24. Ce sport sa-mi aleg?
    8.88 LEI
    Cuprins: Fotbalul Atletismul Inotul Hocheiul pe gheata Voleiul Baschetul Tenisul de camp Hipismul Schiurile, snowboardul, sania Surfingul si windsurfingul Ciclismul Tirul cu arcul Karate Rolele
  25. Urzeala Tronurilor. Ghicitori, enigme si probleme de perspicacitate (vol. 2)
    27.64 LEI
     Ce ai face daca te-ai trezi in mijlocul unei lumi a intrigii, tradarii si a bogatiilor de poveste din Urzeala tronurilor? Fie ca alegi sa castigi inimi sau batalii, sa te ascunzi in umbra sau sa iesi curajos la lumina, ai grija – pentru ca Vine iarna... Urzeala Tronurilor – ghicitori, enigme si probleme de perspicacitate te va purta prin aceasta lume si dincolo de ea, in aerul proaspat al primaverii si in vipia verii, intr-o calatorie in care te vei simti ca in regatul…
  26. Forme si dimensiuni 4 ani+
    7.77 LEI
    Aceasta serie de carti prezinta o vasta gama de exercitii de scriere, observare, calcul si de colorat, concepute si prelucrate special pentru a dezvolta cunostintele primare necesare pentru porni pe taramul cunoasterii. Cel mic va avea posibilitatea de a face cunostinta pas cu pas cu formele, culorile, asemenarile si deosebirile din lumea inconjuratoare.
  27. Dezvoltam atentia
    7.77 LEI
    Aceasta serie de carti prezinta o vasta gama de exercitii de scriere, observare, calcul si de colorat, concepute si prelucrate special pentru a dezvolta cunostintele primare necesare pentru porni pe taramul cunoasterii. Cel mic va avea posibilitatea de a face cunostinta pas cu pas cu formele, culorile, asemenarile si deosebirile din lumea inconjuratoare.
  28. Antrenam memoria 4 ani+
    7.77 LEI
    Aceasta serie de carti prezinta o vasta gama de exercitii de scriere, observare, calcul si de colorat, concepute si prelucrate special pentru a dezvolta cunostintele primare necesare pentru porni pe taramul cunoasterii. Cel mic va avea posibilitatea de a face cunostinta pas cu pas cu formele, culorile, asemenarile si deosebirile din lumea inconjuratoare.
  29. Vino, vino, Mos Craciun!
    8.88 LEI
    Vino, vino, Mos Craciun! - Silvia Ursache Poezii si ghicitori cu ocazia Sarbatorilor de iarna "Sania lui Mos Craciun Din Laplandia straveche, De la Polul Nord la drum, Cu un turtur la ureche Se porneste Mos Craciun. Are-o sanie usoara Si doi reni cu zurgalai. Zboara saniuta, zboara Peste dealuri, peste vai. Iar in torba-i cea burtoasa Duce multe bunatati Si-l asteapta-n orice casa Copilite si baieti."
  30. Un manunchi de ghicitori pentru micii cititori
    9.99 LEI
    Cuprins: Ghicitori patriotice Fructe, legume si plante Animale, pasari Anotimpuri, fenomene ale naturii Ghicitori diverse Raspunsuri
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2221-2250 din 5562

pe pagină
Setați descendent