Printesa si Bufonul

   Printesa de la un timp incoace devenise din cale-afara de mofturoasa. Curtenii se intreceau care mai de care s-o inveseleasca, dar totul era in zadar.
— Alteta voastra doreste, prea poate, sa joace gajuri? ii propuse prima domnisoara de onoare.
— Ce prostie! Nu cumva imi vei propune sa ne jucam si de-a mijatca? Mi s-a urat pe suflet de gajuri, mijatca si alte nerozii copilaresti. M-am saturat si de voi pana-n gat, caci toti pana la unul nu aveti nici un pic de fantezie! Oare chiar nu sunteti in stare sa inventati ceva mai original? — Alteta! Poate sa va distrez cu niste scamatorii interesante? interveni bufonul domnesc, scotand cateva nuci din urechea dreapta si facandu-le indata sa dispara in cea stanga.
— Nici nu vreau sa aud! Toate scamatoriile tale le stiu pe de rost. De altfel. tu vei atama primul in streang, daca nimeni nu va inventa in cinci minute ceva care sa ma distreze. Pentru asta te-angajat taica-meu, nu-i asa?
Bufonul infricosat se facu nevazut printre ceilalti curteni.
— Va propun, Alteta, o plimbare calare sau in careta, zise infatisandu-se inaintea ei vizitiul domnesc, atragand astfel asupra sa atentia printesei mofturoase si salvandu-l temporar pe bufon de mania ei.
— Nu vreau! Dupa asemenea plimbari ma apuca ametelile si mi se face greata. Va cer sa inventati imediat ceva interesant, altfel e vai si amar de voi, se rasti ea manioasa, batand din picior.
Curtenii incremenira cu capul intre umeri si cu ochii in pamant. Fiecare cauta sa se ascunda la spatele vecinului sau si se isca o imbulzeala de nedescris.
— Of, de s-ar marita odata, ii sopti la ureche domnisoarei de onoare logofatul domnesc.
Dorinta lui era, insa, irealizabila, caci printesa avea doar paisprezece ani.
— Slaba nadejde! Mai avem de asteptat inca mult si bine, ii sopti, la randul ei, prima domnisoara.