Nu privi înapoi

„Publicat de Cartea Românească, Humanitas, Polirom și alte edituri din țară, Tudor Călin Zarojanu este, de peste trei decenii, un nume cunoscut în literatura română. Știm, intuim, sperăm deja, cu alte cuvinte, la ce să ne așteptăm când deschidem o carte care îi poartă semnătura: subiect inedit, exploatat psihologic și jurnalistic, inteligența construcției narative, umor sănătos, fraze cu respirație curată, final neașteptat și răsturnări de situație provocatoare.

Nu privi înapoi este un roman pe care îl veți îndrăgi, cu siguranță, din cel puțin trei motive: 1) are firesc și naturalețe, pătrundem în el ca în viață, simplu, deschizând copertele ca pe niște uși, fără să avem nevoie de nicio pregătire specială (pentru că este despre viață, despre iubire, despre căutări personale, nimic artificial); 2) ne regăsim – indiferent de modalitatea aleasă de autor – confidenți și martori oculari ai experiențelor și introspecțiilor personajului principal, Ștefan Munteanu (imposibil să nu fi ars și noi, vreodată și deodată, ca o lumânare la ambele capete și să nu fi avut niciodată tentația de a privi înapoi, în încercarea de a re-imagina trecutul, agățându-ne de o întrebare ca de o funie salvatoare: cum ar fi fost dacă...); 3) mesajul acestei povești de viață este înrudit cu cel al psihologiei și literaturii de dezvoltare personală: indiferent de experiențele de viață pe care le trăim, contează să le metabolizăm, să le asimilăm și să mergem mai departe fără să privim înapoi pentru că... viața este frumoasă. Important e să avem ochi să îi vedem frumusețea. Minte să încercăm să o înțelegem. Curaj să îi încercăm gustul și pulsul. Energie să continuăm să devenim.

Cine a avut sau va avea curiozitatea să îl citească pe Tudor Călin Zarojanu va descoperi singur un liant sau mai multe care leagă acest roman de altele două (deja publicate: Revoluție personală și Reluare cu încetinitorul) care refac – într-o cronologie dictată de alte rațiuni decât cea pur calendaristică, fără condiționarea de a citi întreaga «trilogie», probabil urmând o logică inefabilă a inimii și a întâmplării – câteva felii de viață trăite de un tânăr în România, într-o secțiune temporală cuprinsă între anii 1985 și câțiva puțin după 1989, an crucial, încă puțin reconstituit... Dar să nu spunem mai multe... Lectura este o experiență unică, personală. Cheile de lectură le putem folosi ori nu. Doar în literatură, prin lectură, suntem cu adevărat oameni liberi.”

Alina Hucai