Nu-ti garanteaza nimeni nimic

„Daca n-ar fi un retractil (nu doar ca personalitate, ci – frecvent – ca atitudine textuala), O. Nimigean ar putea fi luat drept romantic tarziu. Daca n-ar avea pusee afective, nostalgii amare sau tandre, ar putea fi catalogat drept neoexpresionist. Daca n-ar scrie sub presiunea unei enorme biblioteci, ar putea trece drept douamiist. Daca nu l-ar interesa structurile adanci ale suferintei, daca n-ar lega poezia de constiinta si de adevar, ar putea sa incapa intreg in poeticile textualiste. Daca n-ar avea luciditatea taioasa si coroziva a lui Caragiale, printre poemele sale s-ar putea numara si poeme solare. Daca propria cerebralitate interpretanta n-ar intrerupe aproape de fiecare data transa si ritmul poemului, pentru a le esentializa discursiv, poemele sale ar fi vizionare. Cum este de asteptat, ceea ce ramane nerotunjit in impresiile conditionale despre destinul poetic al acestui solitar prin optiune poetica si dialogal prin intentie este chiar amprenta individualitatii sale artistice. Avem in fata integrala unui clasic al contradictiilor. Vom sti sa o citim?” Mihaela Ursa