Nunta de Argint

în stoc
SKU
a225384
70.00 LEI
Pe scurt

ASR Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005.

Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în Științe militare (2006). Din 1974 până în 1999, a avut o carieră artistică în teatru, film și televiziune atât în România, cât și în străinătate. A jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE. În 1997–2014, Principele Radu l-a însoțit pe Regele Mihai I în călătoriile lui în România, Europa și SUA.

A fost Reprezentant Special al Guvernelor României 2002–2008, consilier al Regelui Mihai I 2001–2017 și membru al Consiliului Regal (2010–2017). Încă din anul 2001, împreună cu Majestatea Sa Margareta, reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și în străinătate. A susținut peste 400 de conferințe despre România în țară și în străinătate și semnează câteva zeci de volume cu tematică regală.

Nunta de Argint a Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, și a Principelui Radu este a patra Nuntă de Argint din Familia Regală a României.

***

Nunta de Argint a Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta a avut loc în ziua de 3 noiembrie 1894, la București (căsătoria fusese oficiată pe 3 noiembrie 1869, la Wied). Carol I și Elisabeta nu au avut Nuntă de Aur.

***

Suveranii României Mari, Ferdinand și Maria, și-au sărbătorit Nunta de Argint la Iași, în ziua de 28 decembrie 1917. Căsătoria lor avusese loc la Sigmaringen, pe 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893. Ferdinand și Maria nu au avut Nuntă de Aur.

***

Regina Elena și Regele Carol al II-lea nu au avut Nuntă de Argint. Căsătoria lor a avut loc la Atena, în ziua de 10 martie 1921.

***

Regele Mihai și Regina Ana, cel mai longeviv cuplu din istoria regală a României, și-au celebrat Nunta de Argint la Castelul Salem din Germania, în ziua de 10 iunie 1973. Căsătoria lor avusese loc la Atena, pe 10 iunie 1948. Nunta de Aur a fost sărbătorită în regiunea Vendée din Franța, pe 10 iunie 1998. Nunta de Diamant a avut loc la București, pe 10 iunie 2008, iar Nunta de Safir (65 de ani de căsnicie) a fost sărbătorită în privat, la Aubonne, în Elveția, pe 10 iunie 2013.

 

Secretul unei căsnicii nu este să gândești la fel, ci să gândești împreună.

– Regele Mihai I al României

Sper că românii își dau seama cât sunt de norocoși să aibă în generația prezentă a tradiției regale o atât de rară fuziune a Europei Occidentale cu cea Răsăriteană, a vechiului cu noul, a formalismului cu inteligența spontană. Discuțiile noastre au scos la lumină grija cuplului regal pentru trecutul națiunii și al continentului, combinată cu un umanism vizionar îndreptat către viitor.

– Roger Griffin

Nunta noastră de Argint este a patra din Familia Regală română, după Nunțile de Argint ale regilor Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Mihai și Ana. Ea se așază, așadar, în mândra tradiție – pe care Coroana a împărtășit-o cu societatea românească –, întruchipând credința, statornicia, datina și spiritul de familie.

– ASR Principele Radu al României

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 9786064409898
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 21 x 21 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsNunta de Argint
Rating-ul tău