O istorie traita (vol. 1)
Am trăit câteva decenii de luptă politică activă. Am fost în primele rânduri. Consider că este o datorie față de conștiința mea, o datorie morală, să las câteva dintre amintirile mele. De ce spun că este o datorie? Pentru că astăzi este la modă răstălmăcirea.
După 1945, s-a mers pe linia răstălmăcirii a ceea ce s-a întâmplat până la 23 August 1944. A venit o răsturnare în 1989.
Tot ce s-a întâmplat până în ’89 este rău. Nu se poate. Este o părere lipsită de cultură elementară. Un punct de vedere care neagă dezvoltarea societății, care crede că istoria începe cu noii oameni ce vin la conducere. Istoria României n-a început nici cu comuniștii, nici cu cei care au venit după comuniști. Istoria acestei țări este de sute de ani, de mii de ani. A avut suișuri, ocolișuri, coborâșuri. Orice familie are un arbore genealogic. Există părinți, bunici, străbunici. Într-o familie găsești și oameni frumoși, și urâți, și buni, și răi. Cu cât trece timpul, lucrurile se așează și se ajunge la o normalitate, la civilizație, aș zice chiar la o normalitate democratică. Pentru că civilizația înseamnă și democrație. Suntem departe de această democrație.
Paul Niculescu-Mizil
| Editura | Paul Editions |
|---|---|
| Colecție | Culisele comunismului |
| ISBN | 9786069703779 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | brosata |
| Data apariției | 2024 |
Am trăit câteva decenii de luptă politică activă. Am fost în primele rânduri. Consider că este o datorie față de conștiința mea, o datorie morală, să las câteva dintre amintirile mele. De ce spun că este o datorie? Pentru că astăzi este la modă răstălmăcirea.
După 1945, s-a mers pe linia răstălmăcirii a ceea ce s-a întâmplat până la 23 August 1944. A venit o răsturnare în 1989.
Tot ce s-a întâmplat până în ’89 este rău. Nu se poate. Este o părere lipsită de cultură elementară. Un punct de vedere care neagă dezvoltarea societății, care crede că istoria începe cu noii oameni ce vin la conducere. Istoria României n-a început nici cu comuniștii, nici cu cei care au venit după comuniști. Istoria acestei țări este de sute de ani, de mii de ani. A avut suișuri, ocolișuri, coborâșuri. Orice familie are un arbore genealogic. Există părinți, bunici, străbunici. Într-o familie găsești și oameni frumoși, și urâți, și buni, și răi. Cu cât trece timpul, lucrurile se așează și se ajunge la o normalitate, la civilizație, aș zice chiar la o normalitate democratică. Pentru că civilizația înseamnă și democrație. Suntem departe de această democrație.
Paul Niculescu-Mizil


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou