Obstacolul este calea

Exista o infinitate de carti despre cum sa ajungi la succes, insa nici una nu ne invata cum sa depasim un esec, cum sa privim obstacolele, cum sa ne raportam la ele si, mai ales, cum sa le folosim sa devenim mai buni DATORITA lor.
Depasirea obstacolelor este o disciplina in trei pasi invatata de la filozofii stoici, explicata aici de Ryan Holiday , om de marketing si antreprenor de succes, prin exemplul unor oameni celebri. De la Thomas Edison, Margaret Thatcher, Steve Jobs sau Barack Obama.
Totul incepe prin cum privim anumite probleme, atitudinea sau abordarea noastra. Invata de la Seneca, Epictet si Marcus Aurelius cele trei discipline : Perceptia • Actiunea • Vointa

Fragment din carte:

"Rubin „Uraganul" Carter, un boxer de top la categoria mijlocie, ajuns la apogeul carierei pe la mijlocul anilor 1960, a fost acuzat pe nedrept de o crima oribila pe care nu o comisese: triplu homicid. A mers la proces, iar o decizie partinitoare i-a stabilit verdictul: inchisoare pe timp de trei vieti. 
A fost momentul unei prabusiri ametitoare de la inaltimea faimei si succesului pe care le avea. Carter s-a prezentat la inchisoare intr-un costum scump, croit cu atentie, purtand un inel cu diamant de 5 000 de dolari si un ceas de aur. Si uite asa, asteptand sa intre in randul detinutilor, a cerut sa vorbeasca direct cu cineva din partea conducerii. 
Privind directorul fix in ochi, Carter i-a informat pe el si pe gardieni ca nu va preda acel ultim lucru pe care il mai are in posesie: pe el insusi. In remarcabila lui declaratie, le-a spus, mai pe larg, astfel: „Stiu ca nu aveti niciun amestec in nedreptatea care m-a adus in inchisoare, asa ca raman de bunavoie aici pana voi fi eliberat. Dar nu voi fi tratat, in nicio imprejurare, precum un puscarias — pentru ca nu sunt si nu voi fi niciodata lipsit de putere". 
In loc sa clacheze — asa cum ar fi facut multi — Carter a renuntat sa-si predea libertatile care ii erau innascute: atitudinea, certitudinile, optiunile. Chiar daca era aruncat in inchisoare sau in izolare, Carter a subliniat ca inca are optiuni, optiuni care nu ii pot fi luate, asa cum ii poate fi luata libertatea fizica. 
Era manios pe ceea ce i se intamplase? Desigur. Era furios. Dar, intelegand ca furia nu era constructiva, a refuzat sa devina o victima a acesteia. A refuzat sa cedeze, sa se milogeasca sau sa dispere. Nu va purta uniforma specifica inchisorii, nu va manca hrana de puscarias, nu va primi vizite, nu va avea audieri pentru eliberare conditionata, nu va lucra in detentie pentru a-si reduce pedeapsa. Si nu va fi atins. Nimeni nu va ridica mana spre el fara sa primeasca un raspuns pe masura. 
Toate acestea aveau un scop. Fiecare strop de energie trebuia folosit in folosul rezolvarii juridice a cazului. Orice minut a fost folosit pentru a citi — mai ales carti din domeniile juridic, filozofic si istoric. Cei care l-au condamnat nu i-au distrus viata — doar l-au pus intr-un loc in care nu merita sa fie si in care nu intentiona sa ramana. Va invata, va citi si va consuma timpul pe ceva cu folos. Va parasi inchisoarea nu doar ca un om liber, ci mai bun decat era. 
A durat 19 ani si a fost nevoie de doua procese pentru a intoarce verdictul initial, dar atunci cand Carter a iesit pe poarta inchisorii, si-a reluat viata. Fara un proces civil pentru a primi despagubiri, pentru ca, de fapt, Carter nu a pretins nici macar sa i se ceara scuze din partea Curtii. Pentru el, asta ar fi insemnat ca decizia gresita i-ar fi luat ceva din ceea ce simtea ca ii apartine. Tocmai o asemenea situatie nu a fost niciodata in optiunile lui, nici macar in cele mai intunecate unghere ale gandurilor lui. A facut o alegere: poate ca nu eu am dorit sa se intample astfel, dar eu decid cum ma va afecta. Nimeni altcineva nu are acest drept. "