Omul fără înşuşiri

Un roman de referinţă al secolului XX şi una dintre capodoperele modernismului literar. Acţiunea este plasată în Viena lui Freud şi Schnitzler, în perioada imediat anterioară izbucnirii Primului Război Mondial, şi îl are în centru pe Ulrich, un matematician a cărui atitudine pasivă şi indiferenţă faţă de viaţă a fost considerată simptomatică pentru momentul istoric al declinului utopiei imperiale.

În spiritul marelui roman realist de secol XIX, intenţia lui Musil este de a realiza o ampla frescă socială, cuprinzînd categoriile cele mai reprezentative – de la membri ai înaltei societăţi a timpului pînă la elemente ale lumii interlope – şi tipuri morale şi psihologice de o mare varietate. Contextul istoric, marcat de tensiunea dintre conştiinţă unui declin inevitabil şi delirul grandorii, îşi pune amprenta asupra personajelor: făpturi nevrotice sau de a dreptul demente, cu o sexualitate deviantă (ultima parte a romanului este dominată de relaţia incestuoasă a lui Ulrich cu sora lui, Agathe), vestigii ale unei epoci pe cale de a se stinge.

„«Principiul artei constă în variaţiuni neîncetate», scria Musil. Dublarea motivelor, a celor aparţinînd planului gîndirii şi, respectiv, al acţiunii propriu-zise, repetiţii, modulaţii iluminindu-se reciproc, acestea sînt elementele care structurează Omul fără însuşiri.

În fracturări prismatice, substanţa tematică a cărţii se deschide ca un evantai şi se înfăţişează în nenumarate faţete. Ceea ce îl interesează pe Musil ca reprezentînd corpul concret al romanului nu este un complex de întîmplări, ci un complex de semnificaţii.” (Wolfdietrich Rasch)