Opere II. O vieţuire cu Stan şi Bran, Sonatine
Epuizat din stoc
SKU
C146473
9.99 LEI
Pe scurt
Volumul conţine două cărţi ale autorului publicate iniţial în anii ’80: O vieţuire cu Stan şi Bran (1981) şi Sonatine (1987). În prima parte, autorul evocă la persoana întâi tinereţea şi adolescenţa care i-au stat sub semnul cinematografiei, al atracţiei faţă de câteva personaje, actori şi regizori pe care istoria nu-i va ascunde niciodată în umbră.
Partea a doua e o combinaţie de autobiografie ficţionalizată, proză scurtă, poem în proză şi reportaj, conţinând texte incluse sub titulatura de „fragedii” (senzaţional interiorizat, comic-tragic, cruzime tandră şi patetism ironic).
„În algebra lui sentimentală, Radu Cosaşu postulează: totul e serios, deci totul e joc; totul e joc, deci totul e înscris în legi severe. De aici perfectă democraţie, de tip special, a paginii lui Cosaşu; o totală democraţie a subiectelor, a sentimentelor, a confesiunilor, ce anulează toate deosebirile teoretice dintre genuri, dintre gazetărie şi roman, ca şi, să zicem, dintre muzică şi arhitectură (nimic mai material decât inefabilul, nu?).
Melodramaticul e dezvăluit cu o infantilă, dar erudit elaborată lipsa de pudoare, un cal egal un destin, un film egal o realitate, o «ecoseză» sau o «sonatină» egal o simfonie ş.a.m.d. Un cuvânt egal un om, după cum un om egal sintaxă.” (Dan C. Mihăilescu)

| Editura | Polirom |
|---|---|
| Colecție | Opere. Radu Cosaşu |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-973-46-1374-8 |
| Număr de pagini | 528 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Data apariției | 2009 |
Scrie o recenzie

Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou