Opere V. Supraviețuirile: 3. Logica

Epuizat din stoc
SKU
C208571
40.68 LEI
Pe scurt

Al treilea volum din Supraviețuiri reia povestea lui Radu Costin după „sinuciderea politică” a acestuia în plenul Congresului tinerilor scriitori. Autorul zugrăvește o perioadă comunistă tragicomică, în care proaspătul șomer respins de societate dorește să-și facă un rost în viață, să-și răscumpere păcatele, iar pentru aceasta încearcă să treacă de la meseria de jurnalist și, apoi, de cenzor la nobila profesie de scriitor. În acest volum, Radu Cosașu își continuă autobiografia în aceeași notă ironică, punând pe tapet încercările unui tânăr aspirant de a pătrunde în tagma literară, cu suișurile și coborâșurile pe care această incursiune le presupune. Logica este astfel un veritabil manual de supraviețuire a scriitorului debutant în societatea comunistă.

„Senzationalul nu este numai de ordin faptic, ci si stilistic. Aici se observa, mai ales, mina reporterului, a gazetarului; in reunirea disparatului, ca in metafora poeziei avangardiste. Nu numai intreaga carte, si la nivelul materialului de viata alcatuitor, dar fiecare fraza, la nivelul elementelor expresive, procedeaza prin punerea la un loc a unor lucruri complet diferite, prin structurarea diversului. E si un mod de a concepe realitatea, nu prin lanturi de evenimente, ci prin receptarea lor concomitenta, ca al imaginilor de pe ecran... Logica este o opera de proza exceptionala, prin tragismul ascuns in toate cutele umorului, prin orchestrarea savanta a temelor si motivelor bio-grafice. Putini scriitori romani si-au povestit cu mai multa sinceritate si intr-un mod mai captivant viata dintre doua carti.” (Nicolae Manolescu)


„Admirabil scrisa, Logica este cartea unei etape a existentei despre care literatura lui Radu Cosasu nu se rostise; acolo unde se sfirseste autobiografia (lui Radu Costin) incepe biografia (lui Radu Cosasu), firul vietii fiind astfel refacut, intregit, din perspectiva integratoare a aventurii constiintei: Logica este romanul vietii de pina la text si, in acelasi timp, una din cartile (alaturi de Viata ca o prada de Marin Preda si Virstele ratiunii de Paul Georgescu) despre cartile si scriitorii celei mai importante generatii literare postbelice. In alta ordine, Logica este un incintator roman despre «obsedantul deceniu».” (Ioan Holban)

Mai multe informații
EdituraPolirom
ISBN 978-973-46-3382-1
Număr de pagini 312
Formatul cărţii 13x20
Tip copertă cartonată
Data apariției 2013
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsOpere V. Supraviețuirile: 3. Logica
Rating-ul tău